Ca atare, domnul în cămaşa bleumarin zâmbeşte şăgalnic atunci când aude o voce lascivă (cum altfel?) întrebându-l dacă e „singurel” (diminutivele pitzi n-ar putea lipsi din cadru), însă rânjetul îi cam îngheaţă atunci când o vede pe EA: diva blonda siliconată, decoltată şi cu mini căţelul la subţiori. Dar de ce să te opreşti aici când poţi fi şi mai ofensator? O singură privire către avalanşa de votcă din pahar îi oferă tânărului o incursiune în viitor, unul destul de sumbru, în care ea se plictiseşte teribil în timp ce el admiră cult panorama unui oraş; în care ea încearcă să schieze pe tocuri şi în fustă mini în timp ce el se bucură, echipat corespunzător, de o zi frumoasă de iarnă la munte; în care ea vorbeşte tare la telefon şi salută actorii de pe scenă în timp ce el urmăreşte atent piesa de teatru; în care ea dansează „sexy” pe lângă bunicuţul înfiorat de desfrâul la care e martor, spre groaza nepotului.
Dispreţul şi oripilarea faţă de acea fiinţă inferioară i se citeşte pe faţă la fiecare secvenţă, determinându-l în final să încerce să scape de ea. Nici această secvenţă nu putea să scape de creativitatea publicitarilor, aşa că mai e aruncată o mică pastilă: atunci când bărbatul îi spune că e surdo-mut, ea îi încearcă văzul cu mâna. De unde ar trebui sa tragem (din nou) concluzia că femeia e proastă şi confundă surzenia şi muţenia cu orbirea. Să recapitulăm: el o aude, întoarce capul, dar este isteţ şi îi spune că e surdo-mut.
Sloganul acestei mărci o fi “Intelligently distilled” („Distilata intelligent”), dar reclama este oricum altcumva, mai puţin inteligentă. Pentru că inteligentul trezit la realitate de votcă spune că este surdo-mut. Pentru că foloseşte stereotipuri ieftine despre femeia tută, blondă, siliconată, superficială, cu fusta de o palmă şi decolteul de vreo trei, cu geanta pe cot şi căţeluşul sub braţ, care nu apreciază elementele culturale, călătoriile şi nu ştie să se comporte altfel decât ca o dansatoare de striptise. Pentru că este ofensatoare.
Ioana D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu