Libra DOESN’t get girls

               Să produci o reclamă sexistă sau misogină nu e greu. Deloc. Pur și simplu ignori orice idee critică, inovatoare sau interesantă care ți-ar putea veni în minte și sapi în sacul  cu stereotipuri din strămoși. Atunci când procedezi astfel sunt șanse ca prin sacul cu idei preconcepute să găsești și idei transfobe din plin.  Atunci reiese o reclamă ca cea pe care o analizez aici în care ambele tipuri de prejudecăți își dau voios mână cu mână într-o horă ca-n poveștile patriarhale.

                Reclama este la tampoanele Libra. Sigur, de obicei reclamele la tampoane sunt prostești. Aproape în toate reclamele de genul ăsta femeile sunt iremediabil atrase de pantaloni albi, dans sau țopăit prin casă și în general mai mult ca sigur sunt extraterestre pentru că sângele lor este arătat ca fiind un gel albastru dubios. Pentru că în continuare ne e tare frică de corpul femeilor. Dar...divaghez. Cert este că atunci când mă uit la reclame pentru tampoane n-am deloc așteptări mari. Dar uite că totuși creativii care au promovat tampoanele Libra, sub sloganul „Libra înțelege fetele”, au reușit să mă surprindă. În paranteză fie spus eu ador să văd cum femeile sunt numite „fete” aşa, pentru niscaiva infantilizare.

                Reclama ne prezintă două tinere femei în baia unui local public, în fața oglinzii, unde se machiază și aranjează cu entuziasm. Desigur. Una dintre femei este o femeie trans, cealaltă o femeie cis (Femeie cis: persoană care are sexul biologic din naştere feminin, se identifică cu genul feminin şi cu o personalitate tradiţional înţeleasă drept feminină. Femeie trans: persoană care nu are sexul biologic din naştere feminin, se identifică cu genul feminin şi cu o personalitate tradiţional înţeleasă drept feminină). Apoi, pentru că două femei care se machează neapărat trebuie să se considere rivale, începe un concurs de tipul „oglindă, oglinjoară, cine este cea mai frumoasă din ţară?”. Adică cele două femei, privindu-se printre gene, purced la a aranja ochi, buze și sâni căt mai demonstrativ și ostentativ….muzica este ritmată, gesturile rapide, clar, competiția asta este de-a dreptul palpitantă, cine, oare cine va câștiga???

                Aici apar în scenă tampoanele Libra, cele care “înțeleg fetele”. Pentru că femeia cis, pentru a câștiga concursul, scoate tacticos o cutie de tampoane din geantă, arma identității feminine de pretudindeni. Ca să fie clar. Ea este “femeie adevărată”. Și își flutură triumfătoare tamponul în timp ce femeia trans se retrage….Tamponul Libra: măsura și marca femeilor adevărate de pretutindeni.

                Poftim????

                Să recapitulăm, aşa înţelege Libra femeile: una din preocupările lor centrale este să fie mai aranjate decât celelalte, se dedau la concursuri stupide în băi publice şi, mai ales, femeile sunt definite prin capacitatea lor de a avea menstruaţie şi eventual un vagin. Probabil pentru a ajunge la aşa “înţelepciune” cei de la Libra au băut din lichidul ăla albastru dubios care le bântuie industria.

                Reclama nu a trecut neobservată şi a dat naştere unui val de critici din partea clientelor care n-au trecut cu vederea aşa o transfobie sexistă evidentă. Reclama a fost retrasă iar compania şi-a cerut scuze în mod public. Aviz amatorilor.

Alice I.

PS.  Multumesc Ruxandrei  S. Pentru ca mi-a atras atentia asupra acestei reclame

PPS. Comentariile transfobe si homofobe nu vor fi aprobate. 

Quilmes – Savoarea regăsirii

În marea ei majoritate, publicitatea pentru diverse mărci de bere se adresează bărbaţilor, existând chiar un segment separat de piaţă a berii pentru femei, cu publicitatea aferentă, ambele, de cele mai multe ori excluzându-se reciproc. Indiferent de protagoniştii materialelor publicitare, un produs care are ca target un anumit sex va implica în promovare imagini stereotipale ale sexului opus, fie că vorbim despre cum nu ştiu bărbaţii să facă cumpărături sau stau toată ziua în faţa televizorului cu o bere în faţă, fie  despre femeile care nu ştiu să conducă sau sunt foarte atrăgătoare şi atât. 

Sincer, totuşi, publicitate ofensatoare la adresa bărbaţilor nu am prea văzut, ce-i drept poate şi dintr-o atitudine părtinitoare, de femeie. În schimb, în ceea ce priveşte publicitatea ofensatoare la adresa femeilor, chiar şi numai în ceea ce priveşte diversele mărci de bere, am putut găsi nenumărate astfel de materiale, fie că este vorba de raportarea bărbaţilor la femei (Spotul Nr. 1, în acest caz trebuind să recunosc meritul interzicerii reclamei la tv, ea circulând totuşi pe internet), sau chiar fără nicio poveste semi-gândită în spate, prezenţa unei femei foarte atrăgătoare fiind de ajuns (Spotul Nr. 2). 

Spotul 1

Spotul 2

Spotul Nr. 3 în schimb, propune atât o poveste inteligent plănuită, cât şi o raportare la nivel de idee corectă faţă de ambele sexe. Sub sloganul „Când machismul şi feminismul se întâlnesc, se naşte egalitatea/ egalitalitarismul”, reclama pare să propună, prin imagini amuzante, o soluţie la „lupta” perpetuă între sexe, soluţie adusă de consumul de bere argentiniană. Deznodământul reclamei oferă însă o foarte sugestivă imagine a bâtei şi a bălţii aferente. 

Începutul este promiţător, discursul motivant al liderei femeilor aflate pe un câmp de bătălie – „Ne-a costat mult să ajungem aici. Vrem să ne întoarcem de unde am pornit? Vrem să ne întoarcem la a nu vota?” – pare o conştientizare admirabilă, şi foarte rar prezentă în discursul publicitar, a realizărilor feminismului pe direcţia egalităţii de gen. Chiar şi modul de ridicare a problemelor uzuale de cuplu, care mobilizează ambele tabere, este unul amuzant şi echitabil.

Spotul 3

Toate acestea contribuie şi mai mult la direcţia total greşită a mesajului final. Pentru producătorii acestui spot, egalitatea între femei şi bărbaţi se traduce prin acceptarea de către femei a exclusivităţii în treburile casnice (Ea: „Adu-mi toată lenjeria ta intimă şi o voi spăla manual”) sau prin promovarea stereotipurilor legate de femei (El: „Am făcut o extensie la cardul de credit. Distruge-l!” sau, tot El, întinzându-i Ei telefonul: „Verifică-mi toate mesajele şi calcă peste intimitatea mea!”). Practic, din această reclamă învăţăm că toate eforturile feminismelor şi feministelor de-a lungul timpului pentru egalitatea de gen ar fi putut foarte bine fi evitate sau minimizate dacă femeile şi-ar vedea de treburile casei, cumpărături şi crize de isterie, iar bărbaţii ar aduce banii în casă şi ar continua să-şi sub-aprecieze partenera prin proiectarea asupra ei a imaginii materne. Totuşi, ambii parteneri se pot răsplăti pentru aceste realizări cu câte o bere rece.

Ruxandra S. 

Disponibile Online: Catalogul Reclamelor Ofensatoare si volumul Femeile spun Nu publicitatii ofensatoare

Va anunţăm că au fost publicate si online două materiale- Catalogul Reclamelor Ofensatoare si volumul Femeile spun Nu publicitatii ofensatoare!

Catalogul Reclamelor Ofensatoare- In “Catalogul reclamelor ofensatoare” am analizat dimensiunea de gen a reclamelor romanesti cu umor si sarcasm. Catalogul cuprinde mai multe sectiuni.

O prima sectiune este dedicata reclamelor care, feminist vorbind, nu ne plac, reclame impartite pe categorii: Ingrijire, Lucrari in casa, Mass-media, Alimente si bauturi, Frumusete si ingrijire, Produse de curatenie, Campanii sociale, Produse bancare si financiare, Comunicatii.  Din aceste multe reclame am decis sa facem un top, pe care va invitam sa il descoperiti in volum.
O a doua sectiune este rezervata reclamelor care ne plac. Este o sectiune mult mai ....saraca in exemple.
La finalul Catalogului puteti citi sectiunea „Din „intelepciunea” reclamelor sau invataturi catre ori despre femei” unde veti gasi „lectiile de viata” extrase de noi odata vizionate reclamele analizate.

Catalogul Reclamelor Ofensatoare

Catalogul reclamelor ofensatoare by Centrul Filia

Femeile spun Nu Publicitatii Ofensatoare: Volumul porneste de la teorii relevante in domeniul metodologiei feministe, al reprezentarii femeilor in industria publicitara, al constructiei relatiilor de putere dintre cele doua mari grupuri sociale (al femeilor si al barbatilor) si al mitului frumusetii pentru a analiza opiniile femeilor in calitate de consumatoare si cetatene cu privire la reprezentarile din industria publicitatii.

Volumul isi are radacinile in cercetarea calitativa desfasurata in cadrul proiectului “Femeile spun NU publicitatii ofensatoare”, prin interviuri semi-structurate si focus-grupuri cu femei cu vârste intre 18 si 55 de ani privind modul in care acestea percep si raspund reclamelor prezentate (in baza unei selectii realizate de echipa proiectului). In cadrul celor 21 de interviuri individuale si 3 focus grupuri ne-am propus sa aflam: daca femeile se uita la reclame, motivele pentru care le vizioneaza, raportul si corespondenta dintre distributia rolurilor in cadrul propriilor familii ori cupluri si cea din reclame, daca ar schimba ceva in reclame, masura in care se identifica femeile cu reprezentarile din reclame, masura in care observa stereotipurile de gen si relatii de putere din reclame etc.

Femeile spun Nu Publicitatii Ofensatoare

Femeile Spun Nu Publicitatii Ofensatoare by Centrul Filia

Lectura placuta!

Suprasexualizarea fetițelor, femeilor și Chutian Auto Culture Festival

De câte ori nu ni s-a spus, atunci când ne-am revoltat că apar în mass-media femei mai mult goale decât îmbrăcate, că nu le pune nimeni să facă asta și că este vina lor că sunt tratate ca niște obiecte de decor sau sexuale? Suprasexualizarea femeii este un fenomen deloc nou și din ce în ce mai promovat. Este de ajuns să te uiți la o emisiune ca cea a lui Lazarus, Pe bune, ca să vezi striptis cu mult înainte de miezul nopții și corpuri mai mult goale defilând prin platoul emisiunii, specialiști vorbind despre industria porno și despre femeile "fake din cap până-n picioare" cărora ar merita să le pui un ghiveci în brațe și să le comanzi: "Hai, la decor!" (Lazarus).

Sunt aceste femei singurele vinovate pentru promovarea imaginii lor sau mai sunt și alți factori care influențează aparițiile "bombelor sexy" în mass-media? Mă gândeam să răspund la această întrebare dând ca exemplu emisiunea justițiarului Bond din Carpați, Lazarus, Luis Lazarus, când am rămas mută de uimire la niște poze din presa internațională. Este vorba despre câteva poze de la salonul auto din noiembrie de la Wuhan, din China. Organizatorii salonului au folosit, pentru atragerea publicului doritor de mașini (presupun că acest public este în esență masculin), cinci fetițe în costume de baie, pozând în ipostaze "sexy".

  

Acest lucru nu s-a întâmplat oricum, ci cu acordul părinților și într-o societate care permite acest lucru. Să ne înțelegem, aceste fetițe nu își doresc să fie dive, nici măcar nu cred că își dau seama în ce ipostaze sunt puse. Părinții lor, pentru a-și face odorul cunoscut din fragedă pruncie, le exploatează sexualitatea de pe acum. Că ești părinte sau că ești pește, în acest moment nu mai văd nicio diferență. De ce ai vrea ca fetița ta să devină o divă de la cinci ani și să o pregătești pentru a da ștafeta, mai târziu, unuia care nu o va trata diferit și care o va cumpăra așa cum o vinzi?

Cum își justifică organizatorul ideea de a transforma privitorii mașinilor în eventuali pedofili? Iertați-mi imaginația, dar nu cred că, în pozițiile respective, copilele pot fi privite ca niște ființe drăgălașe și atât. Directoarea organizării evenimentului justifică alegerea fetițelor prin dorința lor, așa cum un părinte justifică faptul că i-a cumpărat fetiței de trei ani o bucătărie în miniatură prin dorința copilei, pasându-i responsabilitatea pentru felul în care gândește sau crește: "Dacă dați căutare după cuvintele cheie "copii" și "costum de baie" pe un motor de căutare Internet, veți găsi zeci de mii de rezultate despre concursuri de costume de baie pentru copii. E natural pentru copii să poarte costume de baie și lucruri care le plac" (magicmaman.com). E bine să nu fii responsabil pentru monstruozitățile pe care le gîndești, e comod, nu-i așa?

În ce privește existența unui astfel de eveniment, și părinții și organizatorii se apără spunând că aceasta este o practică curentă în China. Serios? În lumea asta sunt practici curente precum prostituția și vânzarea drogurilor. Doar nu o să ne educăm copiii de mici să și le însușească? Mai mult, directoarea evenimentului spune că evenimentul le-a dat fetițelor "mai multă încredere în ele" (terrafemina.com). Trezirea! Încrederea în sine și încrederea în atracția fizică a unui corp nu sunt unul și același lucru. Încrederea de sine se poate obține prin rezultate bune la grădiniță sau competițiile sportive pentru copii, nu pozând lasciv pe mașini.

Cât despre spectatori, cum și-ar putea justifica bărbații și femeile care le fotografiază atitudinea (în toate pozele văd oameni amuzați, încântați)? Prin ideea că privesc niște fetițe haioase transformate în accesorii pentru mașini? Ar trebui să fie oripilați. Să reclame organizatorii și să ceară ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc. Sper că au fost câțiva care au făcut-o. Din fericire, mai multe organizații internaționale pentru drepturile copilului și ale femeii au luat atitudine.

De ce se întâmplă toate astea? Răspunsul este unul simplu: pentru că femeile au fost și sunt încă cultivate să placă la vedere, să fie mute și să nu își folosească nimic din creier. Cum poți să devii o femeie independentă atunci când ceea ce ți se inculcă este nevoia de a deveni bombă sexy pentru a atrage bărbați? Dragi părinți, nu este prea târziu să vă educați copiii frumos. Nu mai educați băieții în direcția machismului și fetele în cea a suprasexualizării! Educați-i la fel. Lăsați-i să devină creativi, curajoși, independenți, încrezători în forțele proprii, frumoși și eleganți prin ceea ce gândesc și spun. Poate că este târziu pentru femeile care douăzeci de ani nu au auzit decât că au un corp de care să se folosească, niște funcții reproductive pe care trebuie să și le îndeplinească și niște mâini care trebuie să muncească în slujba bărbatului. Poate că e târziu pentru bărbații care au fost învățați că femeile trebuie să se supună bărbatului, dar nu e târziu să denunțăm zi de zi gândirea defectă dând exemple frumoase copiilor noștri și celor din jur. Și mai ales, cultivați-vă copiii, fețite și băieți, cu respectul de semeni de orice sex, orientare sexuală, etnie, religie, de oameni.

Pentru mai multe detalii, vedeți și știrea care a declanșat această analiză: 

Simona N 

De 8 Martie vrem reprezentare, nu doar flori şi mărţişoare!

De 8 Martie lumea îşi aduce aminte de femei! Este ziua în care primesc mulţumiri oficiale pentru toate activităţile de îngrijire din timpul anului, iar noi ne simţim împăcaţi pentru că le vedem emoţionate de atâta recunoştinţă.

Este luna în care publicitarii îşi amintesc ca femeile trebuie să fie răsfăţate cu produse de îngrijire personală (cu parfumul x, cu loţiunea de corp y, cu rujul z), că trebuie să le fie adus un omagiu binecuvenit după atâta muncă şi dăruire, pentru că fiecare zi din viaţa noastră este lipsită de responsabilităţi casnice datorită lor. În luna Martie, spaţiile comerciale sunt invadate de reclame care ne îndeamnă să bifăm datoria anuală de a le mulţumi femeilor că au grijă de noi. De 8 Martie trebuie să respectăm femeile, nu contează că în restul anului nu o facem, astăzi este ziua lor.
Noi credem ca este timpul ca drepturile femeilor să fie respectate în fiecare zi, nu doar cu ocazii speciale şi ne dorim o reprezentare reală a intereselor femeilor în spaţiul public! Si ne dorim o marcare adecvata a zilei de 8 martie, zi de lupta pentru drepturi greu castigate, lupta pe care prea multi  prefera sa o ...ascunda sub un covor de poezioare si floricele

Andreea B.

iPod Shuffle

  Cum poți promova mai bine un produs ,,inteligent’’? Cei care au realizat reclama s-au gândit că pot folosi cu succes un stereotip clasic: femeile blonde sunt proaste… Proaste de-a binelea, ar adăuga realizatorii spotului. Reclama se vrea a fi una amuzantă și ,,inocentă’’. Dar nu e!

       O tânără blondă trage apa la toaletă (și aer în piept) și privește nedumerită un (aparent) test de sarcină. Îl întoarce pe toate părțile, îl agită, suflă spre el, îl miroase, așteaptă un timp… Și apoi i se luminează fața. Cine altcineva poate să-ți alunge confuzia atât de adâncă și să-ți dea răspunsul corect, dacă nu partenerul (bărbatul)? El e Salvatorul fiindcă doar el știe lucrurile complicate și doar la acesta poți apela când e vorba de ceva important și tu ești în derivă.
       Pe un ton pisicesc, femeia îl strigă și îi zice că ea nu-și poate da seama dacă rezultatul testului e pozitiv sau negativ. El se uită pentru o clipă cu uimire și apoi cu resemnare la ea și, cu o atitudine puțin superioară, îi spune că de fapt ce ține ea în mână e un iPod Shuffle (,,bun pentru muzică’’ – ,,good for music’’). Însă femeia e în continuare nedumerită. .. ,,E sau nu însărcinată?’’ Întrebare la care bărbatul îi răspunde că ,,da, este însărcinată, iar bebelusul este băiat.’’ Apoi ea se bucură și îi sare în brate, pe când el zâmbește ironic (poate cu gândul că partenera sa este o proastă irecuperabilă).
        Ce idee generală ne transmite reclama aceasta? Că blondele nu sunt inteligente, că ele nu își pot fi propriul ,,cap’’, că nu gândesc deloc (pesemne nici nu au materie cenușie!) și astfel, concluzia: ele sunt neajutorate, slabe și nu pot supraviețui fără ,,ghidarea’’ bărbatului, (a se citi: ,,stăpânului’’).
          Reclama asta îmi lasă un gust amar. Femeile blonde sunt de fapt inteligente și sunt convinsă că orice femeie poate distinge un test de sarcină de un iPod, în condițiile în care DOAR femeile folosesc un test de sarcină.
        Mai mult, reclama împinge la maxim ideea negativă propusă. Deși ,,blonda’’ primește răspunsul că acela e un iPod, ea continuă cu întrebarea dacă e însărcinată sau nu?
    Adică, o blondă nu numai că nu știe cum arată un iPod, dar nici nu știe ce e acela. Mai mult, aceasta nu știe nici cum arată un test de sarcină sau cum să-l folosească (chiar și cu instrucțiuni?)            
          Măi să fie! „Norocul” ei că știe să apeleze la autoritatea cu expertiză în domeniu: bărbatul!

Simona C.

Despre lucrurile trăznite care s-ar afla în poşetele femeilor

Nu ne-am fi imaginat că cineva (în acest caz, advertiserii şi cei care promovează propriul produs) îşi închipuie că, atunci când ieşi din casă, cari după tine, de preferat în geantă, un detergent sau balsam pentru haine. De ce? Pentru că eşti femeie. De ce? Probabil pentru simpla plăcere de a rămâne cât mai mult în contact cu propriul „regat”. Cu spaţiul casnic, bineînţeles.

Femeile nu cară detergenţi în poşete. Haideţi să deconstruim acest mit-pe-cale-de-apariţie. 

Perspectiva propusă de industria în cauză este, evident, incredibilă şi ne ridică semne de întrebare. Ni se pare cel puţin surprinzător că cei care gândesc un scenariu pentru o reclamă chiar cred că femeile „iau” cu ele - metaforic sau mai puţin, după cum observăm- ,muncile domestice. Spălatul hainelor este o muncă domestică. Unii se pot gândi că femeile pot discuta cu prietenele despre efectele noului detergent sau despre parfumul îmbătător al noului balsam pentru haine. Însă, femeile au şi alte subiecte de discuţie... serios. Iar dacă nu ne credeţi pe cuvânt, faceţi câteva focus-grup-uri :).

Oana B. 

Nu moare iubirea dacă plăteşte şi ea nota. Garantăm!

    Ne-am învăţat să gândim că preţul consumaţiei în cadrul unei întâlniri romantice trebuie musai să fie plătit de bărbat şi ne aşteptăm ca acest lucru să fie unul natural, normal. Se spune că un flirt adevărat implică un cost material din partea băiatului, altfel fetele nu se prind că sunt apreciate (sic!). Se mai spune că politeţea masculină ţine destul de mult de gestul gentilom de a plăti de fiecare dată consumaţia partenerei sale, iar unii susţin că iubirea lui a pălit considerabil şi e caz de panică dacă „după ani şi ani”, vorba cântecului, el îşi uită aceste „maniere”. Nimic mai fals spunem noi.

De aceea am vrut să facem acest video despre un el şi o ea la o terasă. Un cuplu normal, care discută despre un viitor concert Iron Maiden. Singurul lucru care iese din comun este faptul că nota de plată este achitata la sfârşit de femeie. Am vrut să arătăm că un video în care fata plăteşte şi consumaţia băiatului nu “omoară” pe nimeni,. Probabil că mulţi dintre voi nici nu aţi sesizat acest lucru. Recomandăm acelor advertiseri că pot sa-şi dezvolte ideiile creatoare şi în zona emancipării femeilor, să îndrăznească să spargă stereotipurile cu care îşi legitimează de cele mai multe ori alegerile. Nu de alta, dar nu le-ar strica să prindă din urmă realitatea. Poveştile lor în care el, Tarzan, plăteşte toată viaţa cafeaua sau berea lui Jane nu prea se mai potrivesc cu povestea reală a lui Maria şi Ion.

Andreea M.

The Codes of Gender in Advertising- documentar

Recomandăm, recomandăm, recomandăm!

În materialul video de mai jos puteţi urmări o prezentare vizuală bazată pe analizele sociologice ale lui Goffman privind genul in publicitate. Analiza este detaliată şi conţine foarte multe exemple-imagini care arată cum modalităţile în care femeile şi bărbaţii sunt prezentaţi în producţiile publicitare sprijină ierarhia patriarhală şi cum sunt profund integrate în cultura cotidiană până la a deveni "invizibile".

PS. Pentru a sari peste introducere: minutul 11.50

E petrecerea mea şi pot veni nemachiată dacă vreau!

Industria de beauty trebuie să vândă. Ca să vândă trebuie să ne creeze nevoi. Toate reclamele ne promit tinereţe fără bătrâneţe, gene luuuungi-luuuungi, buze voluminoase, păr strălucitor, prospeţime, piele catifelată, etc. Toate reclamele ne spun că frumuseţea vine din interior, dar dacă nu utilizezi produsele lor ea nu va ieşi la iveală nici trasă cu harponul. Toate reclamele ne spun că o femeie „normală”, o femeie care se simte bine trebuie să arate ca modelul lor.

Noi vă propunem un altfel de model: modelul fetei care ridică din umeri ori de câte ori simte asupra ei presiunea de a fi încadrată în vreun standard de frumuseţe, modelul fetei care nu are nevoie de branduri pentru a se simţi încrezătoare, care se poate distra cu prietenii ei, ignorând mesajele publicitare.

Andreea M.

INTRO Video Nu publicitatii ofensatoare!

Să păşim cu grijă înspre universul minimalist al reclamelor?
Mai bine să păşim în afara lui....

Universul femeilor din reclame este mai degrabă minimalist. Femeile sunt preocupate de frumuseţe, treburi casnice, creşterea şi îngrijirea copiilor. Adică preponderent de, să le spunem, “casă” şi “acasă”. Femeile sunt fiinţe private.
Eroare, însă!

Universul cotidian al femeilor este mai complex decât ne arată reclamele. Este unul în care spaţiul privat şi cel public interferează. Nu discutăm aici dacă intersecţia declanşează un echilibru sau nu. Este un alt scenariu. Să rămânem la întretăiere. Cea puţin sau deloc observabilă “ochiului” reclamelor ori celui al advsertiserilor. 
Reclamele construiesc o lume reducţionistă. Când nu bagatelizează, încearcă să introducă femeile într-un soi de mulaj prestabilit, fără legătură cu “modelul”. Îmi aduc aminte întocmai de Patul lui Procust. Femeile, nu sunt aşa? Nu încap acolo? Lasă că ne descurcăm noi, le “decupăm” noi să corespundă proiecţiei noastre despre rolurile şi menirea femeilor în lume.   

Ce facem cu femeia publică? Ne prefacem că ea nu există?
Cam da este răspunsul reclamelor care valsează cu graţie înspre potenţialele consumatoare.

Ce poţi face tu când te uiţi la astfel de reclame?
Ridici din umeri şi te încrunţi cu amuzament şi nedumerire. Apoi te întrebi. Unde sunt eu în toată această poveste.....? 
Răspunsul reclamelor vine într-o clipită: nu eşti acolo. Pentru că reclamele au legătură mai degrabă cu femeile imaginate.

Oana Băluţă

Kotex

Că reclamele rar prezintă realități din viața femeilor știm deja, dar zău că nimic nu mi se pare mai deformat și distanțat de realitate decât modul în care este prezentată o realitate din viața femeilor: menstruația. Pe cuvant, când mă uit la reclamele pentru tampoane mă întreb de unde sunt femeile respective căci eu în 15 ani nu am trecut vrodată prin starea aceea minunată de euforie și zău că nu am întalnit-o nici măcar la o singură femeie din jurul meu- nu cântăm în cor și nu alergăm pe plajă în colanți albi. Om fi noi mai ciudate…

Am apreciat campania celor de la Kotex pentru că reprezintă un început în demitizarea perioadei menstruației. Sincer, aștept cu nerabdare si promit să fiu cumpărătoare fidelă companiilor care vor spune onest: băi, știm că e nașpa, dar măcar te scăpam de o problemă!  Serios acum, nu e mai simplu decât dansurille pe plajă, în autobuze , decât pufoșenii si multe zâmbete? Cu siguranță e mai onest si mai real!

Miruna M.

Heineken

         Probabil cea mai misogină reclamă din lume...acesta a fost primul gând care mi-a trecut prin minte când, din întâmplare, am ajuns să văd ultima reclamă de la Heineken. Interesant este că spotul nu durează mai mult de 30 de secunde și cu toate astea sunt suficiente pentru a lăsa orice persoană (cu detectorul de sexism pornit ) cu un zâmbet sardonic în colțul gurii și cu dorința de a da o replică ironică.

Se pare că  Heineken încearcă să ne convingă că există o adevărată frăție a producătorilor de bere care se luptă acerb în încercarea de a ne arăta ca misoginismul are întâietate în rândul băutorilor de bere, un adevărat afront față de bărbați ( dacă aș fi în locul lor probabil m-aș simti destul de deranjată că portretul meu este vizualizat dintr-o asemenea perspectivă)

Revenind la spot, nici nu știu ce mi s-a părut mai stupid, idealul de femeie perfectă rupt mai de graba dintr-o lume utopica este deja suprautilizat, însă încercarea de a o și robotiza este o noutate.

Ba mai mult, remodelarea acesteia este cu adevărat ieșita din comun. Mi-e teamă că cel care a venit cu acest concept a luat ad litter am sintagma „Dragostea trece prin stomac” și i-a îndesat cu grija un butoi de bere, nu de alta,dar să-i fie mai la îndemână când își îndeplinește sarcina de a servi aceasta licoare.

După un ritual rupt din filmele SF, spotul se termina de-a dreptul înălțător, o singura domnișoara nu este suficientă, ea se triplează, alte două dive îi vin în ajutor, același chip, același corp, dar cui ii pasa? Doar personajul principal este butoiul de bere!

      Arina I.

Lindner- Îngropate în sexism

Notă: Multumim Feminism România pentru aducerea în atenţie a subiectului

             O companie din Polonia, Lindner, a decis să îşi promoveze sicriele prin prezentarea unor femei în ispostaze "sexy" alături de respectivele produse. Da, aţi citit bine: sicriele.

 Dacă asta este sau nu o strategie de succes din punct de vedere al vânzărilor, având în vedere asocierea sicrielor cu un anumit tip de atitudine şi activitate, asta este problema companiei. Deşi mă gândesc că, ritualurile de înmormântare căzând de obicei în sarcina femeilor, nu cred că vor rezona ele la un asemenea mesaj. Dacă respectiva companie a vrut să vizeze un public de nişă din Polonia, unul nereligios şi mai predispus la sfidarea normelor religioase, nu putea folosi un mesaj care să nu obiectivizeze femeile? Dacă e „frondă anti-sistem”, eu spun: anti-sistem să fie: ne-religios şi ne-patriarhal. Dar, evident, cer prea mult. Doar au schimbat un patriarhat cu altul. Aşa e când ai reţinut din toată meseria ta doar că „sexul şi femeile frumoase vând” şi nu mai gândeşti cu propriul căpşor.

Cu ocazia asta m-am întrebat: eu nici să mor liniştită nu pot?  Trebuie să mi se vâre pe gât imaginile astea şi atunci când este vorba de moarte? Sicriele nu se pot vinde decât cu femei supra-sexualizate alături?

Recunosc, am început să îmi fac tot felul de probleme văzând imaginile de mai jos....dacă sicriele sunt vândute prin promovarea unui asemenea stereotip feminin patriarhal, mă întreb, va trebui să fiu obligatoriu stereotipal frumoasă, machiată şi sexy şi când voi fi moartă? Ca să mă potrivesc cu imaginea firmei, doar...Va porni acum o tendinţă „înmormântări sexy”, iar dacă nu merg adecvat îmbrăcată şi accesorizată voi fi considerată lipsită de respect?
Eu aştept ca respectiva companie să aleagă acest slogan: „Eşti destul de sexy pentru sicriele noastre?”. Vor modifica şi sicriele? Trebuie să las instrucţiuni privind ce sicriu trebuie folosit, ca să nu ajung să fiu îngropată în sicrie cu sigla Playboy deasupra? Eventual pe sicrie vor fi lipite reclame “Tine cura de slabire cu pastilele noastre, pana nu e prea tarziu?” (la naiba, macar până murim să slăbim, sau...să slăbim, chiar dacă murim).

Apoi, femeile nu sunt numai accesorii sexuale pentru sicriu, ele sunt cele care bagă bărbaţii sau alte femei în mormânt, direct sau indirect, după cum indică imaginile de mai jos. Coperta calendarului respectiv este o poza cu un posterior de femeie care are un pistol si un lantisor de care atarna un sicriu in miniatura. Toate prostiile culturale patriarhale referitoare la stereotipul "femeile sexy aducătoare de moarte" sunt concentrate aici. Mi se pare culmea nesimţirii misogine să produci reclame în care violenţa este sexy şi este provocată de femei, într-o lume în care violenţa bărbaţilor asupra femeilor este un fenomen atât de răspândit. În curând vom marca 25 noiembrie, Ziua Internaţională Împotriva Violenţei asupra Femeilor. Pentru că sute de milioane de femei mor, sunt mutilate şi agresate de către bărbaţi, iar multe forme de violenţă sunt îndreptate numai sau preponderent împotriva femeilor. Dar astea sunt doar realităţi, publicitarii n-au ei treabă. Ei doar vor...să vândă sicrie sexy.

Absurditatea şi bizarul patriarhal al acestor reclame mi-a dat de gândit...în aceeaşi logică absurdă...dacă publicul ţintă sunt bărbaţii, mesajul aşa cum îl văd eu este cam acesta: „Poţi avea femei frumoase şi la înmormântare...de ce nu, poate şi după?” Vorba aceea, când e vorba de moarte omul se agaţă de orice speranţă. Sper din tot sufletul că măcar după moarte, cel puţin un lucru să fie adevărat: că am scăpat cu ocazia aia de patriarhat. Iar dacă ritualul de înmormântare contează pentru ce se întâmplă „după” sper să nu ajungă toată treaba asta cu sicriele sexy o modă, parcă văd că odată ajunsă dincolo m-aş pomeni în raiul bărbaţilor care după moarte au primit 100 virgine, 200 de neveste şi 300 de menajere, aşa, că se potrivea cu înmormântarea. Ar trebui să protestez feminist şi acolo...deşi, având în vedere că reclamele astea clar se adresează numai bărbaţilor, poate producătorii campaniei s-au gândit că...femeile nu mor.

Alice I.

IKEA – dovada că sexismul este o proastă strategie de marketing

Probabil acest articol ar fi trebuit să iasă acum câteva săptămâni, când scandalul IKEA era ”pe val”. Le cer scuze cititoarelor și cititorilor noștri pentru întârziere. Pentru cei care nu au citit însă despre acest subiect, am să relatez întâmplările pe scurt. În noua ediție a catalogului pentru Arabia Saudită, Ikea a decis ștergerea tuturor femeilor din paginile acestuia, pentru a nu intra în conflict cu legea saudită, care interzice apariția femeilor în spațiul public, deși nu interzice și apariția femeilor în publicitate, având doar anumite prevederi legate de modul în care acestea (se) pot arăta. Totuși este un fapt știut că de-a lungul istoriei femeile au fost, pe cât s-a putut, eliminate din peisaj. Acum IKEA a făcut-o la propriu, ștergând din catalog nu numai poze ale femeilor care promovau diferite produse, ci și a unei femei designer – creatoare a unei linii de mobilier dintr-o poză în care aceasta apărea alături de trei colegi bărbați și chiar o imagine a unui desen grafic (!) cu faimoasa Audrey Hepburn.

Povestea a fost scoasă la iveală de mass-media suedeză. Reprezentanții grupului IKEA au luat  atitudine abia după apariția articolului ziarului Metro în care erau prezentate în paralel imagini  din ambele țări, prezentând scuze publice și afirmând că “Ar fi trebuit să reacționăm și să realizăm că excluderea femeilor din versiunea saudită a catalogului este în conflict cu valorile grupului IKEA.”

Nu numai mass media suedeză a reacționat, ci și cea internațională, dovadă fiind numărul enorm de articole scrise în cele mai renumite publicații din lume. Însă, pe lângă media, reacțiile publicului din țările occidentale merită toată stima și atenția noastră, unele/unii comentatoare/comentatori ale/ai articolelor afirmând că nu vor mai cumpăra niciodata produse IKEA, iar anumiți bloggeri îndeamnând la boicotarea companiei.

Ministrul comerțului din Suedia, Ewa Bjorling, deși nu a criticat în mod direct compania, a declarat ziarului Metro că ”Este imposibil să scoți femeile din realitate. Aceste imagini sunt încă un exemplu regretabil ce arată că mai este un drum lung de străbătut când vine vorba de egalitate de gen în Arabia Saudită”. Deși sunt total de acord cu această afirmație, simt că ar fi injust să admit că egalitatea de gen mai are cale lungă doar în Arabia Saudită. Grupul IKEA este o marcă suedeză și chiar un simbol al acestei tări. La fel este și egalitatea de gen. Cel puțin așa credeam.

Lăsând la o parte consecințele morale ale acestei întâmplări, dintr-un punct de vedere mai pragmatic, consider că acest caz este emblematic pentru ilustrarea sexismului în advertising. Cred și sper că este o lecție pentru toate companiile care au impresia că își pot asuma desființarea anumitor valori fundamentale (precum egalitatea de gen) în numele profitului. În acest caz  s-a intamplat ceea ce trebuia să se întample: atunci când o companie a încalcat un cod etic în schimbul profitului și adaptării la o anumită piață, consumatorii din tot restul lumii au sancționat aspru această mișcare, conducând la o imagine negativă a retailerului suedez.

De ce nu se întamplă acelasi lucru și în România?

Companiile cu adevarat mari, cu un renume ce trebuie protejat, nu își permit să facă reclame misogine sau sexiste pentru că reacția opiniei publice internaționale contează. De fapt, reacția consumatorilor contează! Aceasta contează în primul rând pentru că poate diminua profitul companiei prin boicot personal și în al doilea rând pentru că aceasta se poate face auzită și poate atrage un număr și mai mare de revoltați/boicotanți. Mass media din România nu pare deranjată de sexismul din publicitate (în mare parte pentru ca sunt cam la fel) însă ne place să credem că pentru asta există acest blog. 

Așadar citiți, comentați, vă revoltați si boicotați!

Alice C.

Detergent Coloreria

    Prima reacţie în urma vizionării acestei reclame a fost „Doamne fereşte”. Nu, nu a fost o referire la Dumnezeu; a fost doar un fel de a spune : cum poţi face o astfel de reclamă?! Mereu am fost curioasă să aflu cum gândesc producătorii unor astfel de imagini; ce au în cap atunci când concep aceste reclame. Aparent nimic, în opinia mea.
       Această reclamă este cât se poate de misogină şi stereotipizantă. În primul rând a se observa cum soţul stă lejer  şi savurează din priviri o revistă cu femei, în timp ce soţia vine cu ligheanul plin de rufe pentru spălat. Ea este deranjată de faptul că el stă ca un nesimțit, răsfoind revista, fără să o ajute-prin urmare ia atitudine, cerându-i domnului marele sacrificiu de a da o mână de ajutor cu rufele. Însă revista „Ragazze Focose” se adevereşte a fi mai „puternică” decât soţia. Astfel, soţia, insipidă și neîngrijită, este ridicată și trântită în maşina de spălat de un soț mândru tare de isprava sa. Ați citit bine. Ehhh însă finalul e „cel mai tare”, deoarece în locul ei apare „bărbatul adevărat”, un bărbat de culoare, că na, doar se face reclamă la un detergent de spălat pe nume Coloreria, care oferă „What Women Want”. Care e legătura și logica unor astfel de corelaţii?....Mda...
       Aşadar, în această reclamă avem: misoginism, violenţă, stereotipuri despre bărbaţii de culoare şi stereotipuri despre preferinţele sexuale ale femeilor- femeile gospodine stereotipale visând la masculii de culoare la fel de stereotipali. Nu îmi este clar dacă ni se sugerează că ele visează și să fie trîntite în mașina de spălat de soți grobieni. Ar trebui să ne facă să ne simțim mai bine expresia încurcată a soțului din finalul reclamei?  Mintea publicitarilor-un mister etern.

Totuşi nu înţeleg care este legătura dintre detergentul de spălat rufe şi preferinţele sexuale ale indivizilor?! Ultima oară când am cumpărat un detergent de spălat rufe nu am simţit nimic, nu mi-am dorit nimic...cred ca trebuie să mai încerc....da, îmi place să fiu ironică...cine vine la cumpărături? 

Victoria A.

Apa minerală CONTREX

La sfârșitul anului trecut făcea ‘’valuri’’ reclama la apa Contrex , made in France. Multe persoane erau poate încântate de acest spot publicitar. O atmosfera ‘’roz’’ atât la propriu, cât și la figurat, spectacol de lasere, ale caror lumini îți dezvăluie holograma unui stripper virtual, în vibrațiile cântecului “Comment de dire Adieu” (by Francoise Hardy). Totul are ca și rezultat – “arderea” a 2000 de calorii!! O experiență incitantă și dezirabilă, nu? Dar totuși, să ne trezim din euforia mișcărilor dansatorului.
Fetelor, chiar avem nevoie de o umbră masculină să ne ghideze ? …doar sub impulsul unui ‘’macho’’ putem actiona ? Suntem tratate ca niște marionete, doar ademenite reușim să avem sorți de izbândă.
Dar mai întâi de toate, cine stabilește că femeia trebuie să slăbeasca? Cine ne impune nouă standarde normative de greutate corporală? Din pacate, toate aceste stereotipuri privind dimensiunile papusei Barbie “90-60-90” au facut atâtea victime nefericite. Trebuie  să eliminăm această ‘’stralucire’’ într-o siluetă  „perfectă”.
Nu neagă nimeni beneficiile exercițiilor fizice și ale apei minerale, dar publicul țintă căruia îi sunt destinate acestea  poate fi și unul masculin în egală măsură, nu exclusiv feminin.

Monica P.

FIAT 500 Abarth - Seducţie

Ştim deja ca femeile nu conduc bine, aşa că este de la sine înţeles că maşinile intră mai mult în aria de preocupări ale bărbaţilor (ironic spus). În consecinţă, reclamele le vor fi dedicate, aşa cum este şi cazul clipului publicitar pentru Fiat 500 Abarth.

Se ia un top-model apreciat (Catrinel Menghia), se foloseşte mai apoi un mic joc al seducţiei  şi gata reclama.

“You’ll never forget the first time you see one” ne spune Fiat, considerând că orice bărbat care îşi va arunca privirea asupra asupra maşinii va fi fermecat de ea aşa cum ar fi dacă ar vedea o femeie frumoasă. Şi ca să înţelegem şi mai bine asta, Catrinel se şi transformă la sfârşitul reclamei într-un Fiat.

Normal, modelul este un simplu obiect bun de privit şi admirat care ajunge să fie asociat cu un alt obiect. Poate că riscăm să dăm în exagerări, însă asocierea femeie-obiect este prezentă, vizibil şi deranjant, iar interpretările ne pot duce în zona în care am putea spune că protagonistul reclamei ajunge să conducă maşina  sau altfel spus, conform fanteziilor lui, sa conducă femeia visurilor lui.

Oare transformarea unei femei în maşină a fost singura soluţie creativă găsită pentru a ne atrage atenţia asupra noului model de Fiat?  În aparenţă da. O a doua variantă a clipului trece de la femeia-obiect la femeia-accesoriu în care modelul nici nu trebuie să mai rostească vreun cuvânt, ci trebuie doar să îşi facă, la fel de seducător ca în al doilea clip, apariţia la braţul celui care conduce maşina.
 

Ideea de “rege al şoselelor” (vorba cântecului), vrăjit de un Fiat la fel de atractiv ca un top-model nu ne prea surâde, iar tratarea femeii ca obiect sau accesoriu cu atât mai puţin. Facem apel la creativitate, dar nu la orice fel de creativitate, ci la una în care subordonarea femeilor să nu fie un cuvânt cheie.

Oana V.

Football your way

Văzînd această reclama am început să mă întreb care sunt limitele. Știu că la prima vedere pare o întrebare simplă și banală dar dacă analizăm mai în profunzime chiar și puținele recmale (puține față de numărul total existent) comentate pe acest blog, vom avea, cred eu, dificultăți în a găsi răspunsul. Asta pentru că publicitate ofensatoare există în toate domeniile și acoperă toate posibilele defecte umane, în special atunci când este vorba despre femei.

Vedem la tot pasul reclame cu femei care spală, calcă, gătesc pentru bărbați sau pentru familie, vedem extrem de des femei a căror greutate este considerată neadecvată față de standardele sociale și care ar trebui să se simtă extrem de prost din acest motiv, vedem femei în postura de obiecte sexuale folosite pentru a vinde diverse produse, vedem chiar și femei victime ale agresiunilor sexuale iar acum vedem și femei  cu ceea ce societatea consideră a fi “defecte” fizice,  care ar fi putut fi obiecte sexuale dar au ratat “oportunitatea”  datorită acestor defecte. 

Încă o reclamă care întrece orice limită, edivent – după propria-mi apreciere a acestui concept. O reclamă absolut odioasă în care ni se arată sâni, pulpe și fese menite să atragă atenția și să stârnească admirația. Însă tot acest paradis afrodisiac este distrus odată cu apariția în cadru a fețelor acelor femei purtătoare de fese și sâni perfecți. Încă un mod de a spune femeilor că singura valoare care contează este aspectul fizic și nici măcar acesta nu valorează nimic dacă nu se înscrie din toate punctele de vedere în tiparele perfecțiunii atent și sever construite de societate și propagate intens prin publicitate.

Așadar, care sunt limitele? Ce mai urmează? Ce ar mai putea să urmeze și cum definești limitele atunci când acestea sunt întinse cu mult peste ceea ce ai fi considerat ca fiind maximul? M-aș gândi să spun că asta-i tot, că mai mult decât asta nu se poate însă simt că e un risc cam ridicat. Necunoscute sunt căile publicitarilor...

Alice C.

Orange

Dublul standard. În ultimul timp am folosit atât de des expresia aceasta încercând să atrag atenția asupra folosirii sale în diferite situații încât a început să mi se pară că nu mai are sens. Știți, asta se întâmplă cu absolut orice cuvânt pe care îl rostești extrem de des. Orice cuvânt, de la ”frustrant” până la ”banal”, repetat de 20 de ori la rând devine amuzant și absurd, începe să pară total lipsit de sens. Ei, pierzând sensul expresiei ”dublu standard” mi-am zis să o caut pe Google, să văd unde mai găsesc alții dublul standard înafara genului. Astfel am descoperit că Dublul Standard are pagină de wikipedia. Hilar. Însă mai amuzant decât asta mi se pare ultima definiție găsită pe această pagină : ”Proverbul românesc „Pentru unii mumă și pentru alții ciumă”, "Ce e gunoi pentru unul e comoară pentru altul" ilustrează expresiv ideea de baza a expresiei dublu standard.” 

 Putem concluziona, deci, fără să fie lipsit de sens, că atunci când o femeie este prezentată ca fiind total dizgrațioasă iar caracteristicile și acțiunile care o fac să pară astfel sunt caracteristici și acțiuni regăsite și acceptate, de obicei fără probleme, în rândul bărbaților obișnuiți, se folosește dublul standard. Chiar așa, chiar el –  micuțul meu prieten ce pare adesea lipsit de sens, fiind mult prea prezent în societatea în care trăim și folosit cu atâta dibăcie de ”creativii” din publicitate. 

 Exact asta ni se arată în reclama Orange –  o femeie care se trezește dimineața nepieptănată, iese din cameră în maiou și chiloți scărpinându-se în cap, rupe dintr-un colț de pâine și bea lapte direct din cutie după care își scarpină fesa, ca mai apoi să mănânce ciocolată din borcan cu degetul. Toate astea îl fac pe micuțul și firavul bărbat, care nu se trezește niciodată cu părul răvășit, nu iese din cameră în chiloți, nu rupe din pâine și nu se scarpină niciodată în fund, să se întrebe dacă a făcut alegerea corectă atunci când s-a căsătorit cu o femeie atât de… umană! O femeie ce nu se trezește dimineața direct coafată și cu rimel pe gene, așa cum ni se arată, în general, în filme și în publicitate ; o femeie care nu face nicio acțiune pe care să nu o facă fiecare femeie în viața reală. O femeie care își permite să se comporte pur și simplu uman, așa cum li se permite, în general, doar bărbaților.

 
Vă urez tuturor Paște Fericit iar fetelor – la cât mai multe dejte’n borcanu’ de Nutella !

Alice C.