sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Romcim: Ana, Manole, Cimentul şi Betonul

Presupun că cine a trecut prin şcoala românească cunoaşte şi legenda Meşterului Manole. Această legendă a fost împărtăşită de curând şi grupului francez Lafarge, care a achiziţionat producătorul naţional de ciment Romcim. Cum a fost folosită legenda pentru a face reclamă cimentului Romcim astfel încât rezultatul să fie "beton"? Vom vedea numaidecât.

În vremuri îndepărtate, ne spune legenda, pentru ca o construcţie să fie durabilă, era nevoie de multă trudă, de investire spirituală enormă şi de o jertfă umană. Pentru construirea Mănăstirii Argeşului, a fost nevoie de multe ameninţări ("V-oi zidi de vii / Chiar în temelii!"), de un pact ("Pân-om hotărî / În zid de-a zidi / Cea-ntâi soţioară, / Cea-ntâi sorioară") şi de invocarea divinităţilor ("- Dă, Doamne, pe lume / O ploaie cu spume, / […] Mândra să-mi oprească. "). Meşterul Manole a trecut, construind mănăstirea mult dorită, printr-un proces creator mistuitor. Creaţia durabilă şi încrederea meşterilor a dus, într-un sfârşit, la moartea acestora. Pe locul prăbuşirii lui Manole a izvorât o fântână "cu lacrimi udată" chiar.


Ce au reţinut producătorii celor două panouri publicitare pe care vi le voi expune din toată această istorie a constructorului de mănăstiri? Care este imaginea despre Ana lui Manole în capul creatorilor de publicitate? Ce trebuie să îi atragă pe constructorii de astăzi? Voi încerca să răspund cât mai obiectiv acestor întrebări.
Avem un prim panou în care apare o tânără domnişoară sexy. Sub rochia elegantă "fluturând în vânt", întrezărim un posterior demn de admirat de…cine alţii decât meşterii cumpărători de ciment Romcim? Fiecare din potenţialii cumpărători ai produselor Romcim este pus, pesemne, în dilemă la întrebarea cheie a mesajului publicitar: "Dacă Ana lui Manole arăta aşa, ai mai fi zidit-o?" Ce-i evident este faptul că, în legendă, Ana nu era văzută ca un obiect sexual perfect ca aici, ci ca un izvor de creaţie, dătător de viaţă. Am o întrebare totuşi pentru creatorii de publicitate: De unde ştiţi că Ana nu era la fel de frumoasă precum manechinul din reclamă? Din câte ne spune legenda, ea era precum "floarea câmpului", iar Manole o putea purta pe braţe pe schele, avea "gleznişoare", "pulpişoare", "costişoare", "tâţişoare", "buzişoare" şi "ochişori", de unde putem deduce că era slabă şi frumoasă, aşa cum vedeţi dumneavoastră, publicitarii români, prototipul femeii de pus în reclame. O alta deducţie la fel de "logică" a publicitarilor Romcim este că Meşterul Manole nu avea materiale prea bune, nu că nişte forţe necunoscute acestuia făceau să se surpe noaptea zidurile proaspăt construite ziua. Astfel, Romcim propune pentru construcţiile de astăzi un ciment mult mai rezistent decât "cimenturile obişnuite". Un alt câştig al constructorului din zilele noastre este acela că nu-şi mai pierde "bunul" cel mai de preţ, femeia, precum meşterul din vechime. Construcţia se ridică şi dăinuie fără sacrificarea acesteia, iar bărbatul, ca un bun stăpân cu tradiţie, poate beneficia de "femeia" perfectă, de obiectul sexual mult dorit şi cuvenit: "Foloseşte Romcim şi...păstrează femeia pentru tine". Rezultatul nu are cum să fie altul decât unul excelent: "Rezultatul e beton!" Un meşter fără dileme existenţiale, care îşi uşurează efortul considerabil şi deţine, pe deasupra, şi o femeie sexy, este imaginea pe care publicitarii Romcim o afişează cumpărătorilor de ciment.


   Cel de-al doilea mesaj publicitar vine să ne clarifice mintea, dacă nu era destul de evident mesajul primului panou. Complementaritatea celor două panouri este evidentă. Aceeaşi femeie, asemenea unui manechin din revistele de modă, arată tot "beton". Întrebarea cheie a acestui mesaj publicitar ("Nu-i aşa că arată beton?"), adresată aceloraşi constructori, este mult mai puţin "măcinătoare" decât cea din primul panou şi are şi răspunsul inclus: "Dacă-i făcută cum trebuie..."

În cazul în care nu ştiaţi, "femeia", aşa cum o vedeţi în imagine, a fost construită de bărbat: femeia sexy, slabă, fără nicio imperfecţiune, mai mult goală decât îmbrăcată, provocatoare şi disponibilă. Se pare că fabricaţiile bărbaţilor sau fabricaţiile pentru bărbaţi nu încetează nici azi. Ele datează de foarte mult timp şi ţâşnesc de fiecare dată când un comerciant se pune pe vândut. Femeia simplă (în combinaţie cu "cimentul obişnuit") poate fi zidită, nu merită să fie păstrată, nu arată "beton", este nedorită.

Nu vi se pare deplorabil felul în care publicitarii preiau o legendă frumoasă despre metafora creaţiei şi o transformă într-o glumă groasă de şantier? Dorel nu moare, Dorel se transformă. Nu vi se pare facilă folosirea unui posterior sau a unui decolteu şi conexiunea forţată cu betonul legat de fizicul femeii pentru a vinde? Nu m-ar mira ca un posterior de femeie sau nişte sâni îndrăzneţi să facă reclamă în curând la cremă pentru pantofi sau la dopuri de urechi. În capul publicitarilor noştri, totul e posibil...

Simona N.

luni, 5 noiembrie 2012

Cătălin Botezatu –Next Top Model şi “accesoriile”

În luna octombrie, Cătălin Botezatu a decis să supună concurentele de la cel de-al treilea sezon al emisiunii Next Top Model la o probă în care umilinţa a devenit personaj principal.

Botezatu a organizat o prezentare de modă masculină la care modelele din concurs au devenit accesoriile bărbaţilor, au devenit parte din decorurile scenice.

Fiecare model a fost îmbracat în aşa fel încât să sugereze un obiect de mobilier ( un scaun, un cuier, o masă). Lucrurile au mers, însă, mai departe de sugestie. Modelele, o parte dintre ele minore, au fost nevoite chiar să îşi “joace” rolul de mobilier.

Obligate să stea în poziţii incomode, să îngenuncheze, să lase protagoniştii prezentării să se aşeze pe ele, fotomodelele au primit, asfel, o adevărată lecţie, nemeritată am spune, de anduranţă .

Oare aceasta să fi fost singura modalitate de a departaja concurentele? Testând cât pot rezista să fie tratate ca obiecte?

Am fi preferat ca emisiunea domnului Botezatu să îşi asume un mesaj mai responsabil, mai puţin misogin şi să păstreze un minim respect pentru cele pe care le-a umilit. Înţelegem natura concursului şi probabila dorinţă de a stârni controverse, însă limitele ar trebui să existe.

Spunem ar trebui pentru că, din păcate, producătorii emisiunii au decis că o astfel de probă merită să fie transmisă la o televiziune naţională, au decis că merită să prezinte pe micul ecran câteva concurente luptându-se pentru titlul de modele de top într-un mod înjositor.

Oana V.






Foto: Facebook

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

IKEA – dovada că sexismul este o proastă strategie de marketing

Probabil acest articol ar fi trebuit să iasă acum câteva săptămâni, când scandalul IKEA era ”pe val”. Le cer scuze cititoarelor și cititorilor noștri pentru întârziere. Pentru cei care nu au citit însă despre acest subiect, am să relatez întâmplările pe scurt. În noua ediție a catalogului pentru Arabia Saudită, Ikea a decis ștergerea tuturor femeilor din paginile acestuia, pentru a nu intra în conflict cu legea saudită, care interzice apariția femeilor în spațiul public, deși nu interzice și apariția femeilor în publicitate, având doar anumite prevederi legate de modul în care acestea (se) pot arăta. Totuși este un fapt știut că de-a lungul istoriei femeile au fost, pe cât s-a putut, eliminate din peisaj. Acum IKEA a făcut-o la propriu, ștergând din catalog nu numai poze ale femeilor care promovau diferite produse, ci și a unei femei designer – creatoare a unei linii de mobilier dintr-o poză în care aceasta apărea alături de trei colegi bărbați și chiar o imagine a unui desen grafic (!) cu faimoasa Audrey Hepburn.

Povestea a fost scoasă la iveală de mass-media suedeză. Reprezentanții grupului IKEA au luat  atitudine abia după apariția articolului ziarului Metro în care erau prezentate în paralel imagini  din ambele țări, prezentând scuze publice și afirmând că “Ar fi trebuit să reacționăm și să realizăm că excluderea femeilor din versiunea saudită a catalogului este în conflict cu valorile grupului IKEA.”

Nu numai mass media suedeză a reacționat, ci și cea internațională, dovadă fiind numărul enorm de articole scrise în cele mai renumite publicații din lume. Însă, pe lângă media, reacțiile publicului din țările occidentale merită toată stima și atenția noastră, unele/unii comentatoare/comentatori ale/ai articolelor afirmând că nu vor mai cumpăra niciodata produse IKEA, iar anumiți bloggeri îndeamnând la boicotarea companiei.

Ministrul comerțului din Suedia, Ewa Bjorling, deși nu a criticat în mod direct compania, a declarat ziarului Metro că ”Este imposibil să scoți femeile din realitate. Aceste imagini sunt încă un exemplu regretabil ce arată că mai este un drum lung de străbătut când vine vorba de egalitate de gen în Arabia Saudită”. Deși sunt total de acord cu această afirmație, simt că ar fi injust să admit că egalitatea de gen mai are cale lungă doar în Arabia Saudită. Grupul IKEA este o marcă suedeză și chiar un simbol al acestei tări. La fel este și egalitatea de gen. Cel puțin așa credeam.

Lăsând la o parte consecințele morale ale acestei întâmplări, dintr-un punct de vedere mai pragmatic, consider că acest caz este emblematic pentru ilustrarea sexismului în advertising. Cred și sper că este o lecție pentru toate companiile care au impresia că își pot asuma desființarea anumitor valori fundamentale (precum egalitatea de gen) în numele profitului. În acest caz  s-a intamplat ceea ce trebuia să se întample: atunci când o companie a încalcat un cod etic în schimbul profitului și adaptării la o anumită piață, consumatorii din tot restul lumii au sancționat aspru această mișcare, conducând la o imagine negativă a retailerului suedez.

De ce nu se întamplă acelasi lucru și în România?

Companiile cu adevarat mari, cu un renume ce trebuie protejat, nu își permit să facă reclame misogine sau sexiste pentru că reacția opiniei publice internaționale contează. De fapt, reacția consumatorilor contează! Aceasta contează în primul rând pentru că poate diminua profitul companiei prin boicot personal și în al doilea rând pentru că aceasta se poate face auzită și poate atrage un număr și mai mare de revoltați/boicotanți. Mass media din România nu pare deranjată de sexismul din publicitate (în mare parte pentru ca sunt cam la fel) însă ne place să credem că pentru asta există acest blog. 

Așadar citiți, comentați, vă revoltați si boicotați!

Alice C.


duminică, 28 octombrie 2012

Adanac- Oglinzi ofensatoare în care să privim

Aveti mai multe produse din sticlă. Sticlă de bună calitate, transparentă şi clară- aproape invizibilă. Cum alegeţi să îi faceţi reclamă?

Cele două imagini de mai jos surprind nu numai cum apar femeile şi bărbaţii în publicitate separat, ci mai ales ce poveste spun împreună. Bărbatul este îmbrăcat, destul de formal, trecut de prima tinereţe. Pare că merge la o întâlnire importantă. Se priveşte cu încredere în oglindă. Femeia este dezbrăcată, cu spatele, cu siluetă atrăgătoare şi un posterior...de admirat, lipit de peretele cabinei de duş de sticla căreia i se face reclamă. Femeia nu are chip, este tânără (dacă facem presupuneri bazate pe...siluetă) şi...cam atât. Dacă privim imaginile alăturate avem un cuplu patriarhal de toată frumuseţea: el are prestigiul hainelor, vârstei, atitudinilor. Ea e un corp. Mda


Adanac Invisible Mirrors
Adanac Invisible Showers











Există şi un al treilea afiş al campaniei. Femeia este tot tânără (doar vorbim de publicitate, toate femeile sunt tinere...dacă nu este vorba de treburi gospodăreşti, acolo munca este "echitabil" împărţită de femeile de toate vârstele). Femeia din imagine este îmbrăcată de data asta, în fustă. Reclama este la...scări de sticlă transparente....invizibile, ar spune producătorii. Este pozată cumva de jos, în timp ce urcă scările...inca două trepte şi am putea să privim sub fustă. Femeia nici îmbrăcată nu pare să scape de hotărârea mai mult sau mai puţin subtilă a publicitarilor de a o prezenta în primul rând în ipostaze sexualizante.  Sperăm că nici un angajator n-a cumpărat asemenea scări. Sugerează un mediu de lucru cam...hărţuitor.

Adanac Invisible Stairs


Dacă ceva este mai transparent decât sticla asta, atunci este vorba de sexismul şi limitata imaginaţie a publicitarilor. Mă întreb însă dacă nu este indicat să li se pună cât mai multe oglinzi în faţă. Oglinzi care să arate exact ce stereotipuri patriarhale şi răsuflate tot reciclează.

Alice I.
 



miercuri, 24 octombrie 2012

BCR - Creditul Divers, 3 acte, 0 comisioane


Mesajul BCR ne spune ferm: Gândim la fel.

Recenta reclamă pentru creditul divers produs de bancă, însă, ne face, la fel de ferm, să spunem că nu gândim chiar pe aceeaşi lungime de undă.

De ce? Pentru că  referinţa din reclamă la scena din Basic Instinct ne face să ne întrebăm dacă BCR şi-a dorit să atragă şi clienţii de gen feminin.

Rezumativ, BCR are un nou “sortiment” de credite pe care îl poţi face doar cu trei acte. Dacă adaugi şi o mişcare à la Sharon Stone în Basic Instinct te scoţi cu zero comisioane la analiza de credit şi la administrarea lui.

“Seducţia” creditorului, aşa cum se reflectă ea în reclamă, se produce printr-o simplă schimbare a poziţiei picioarelor şi gata, ai un credit numai bun, cu zero comisioane.

De fapt, banca ne lămureşte cu sloganul campaniei: “Ia-ţi creditul simplu ca statul picior peste picior".

Să fie oare jocul seductiv cea mai potrivită sugestie pe care BRC o putea face? Studiile arată într-adevăr că, raportat la România, femeile sunt cele mai expuse sărăciei şi excluziunii sociale, deci, clar şansele de a lua un credit sunt mult diminuate. De altfel, o statistică realizată chiar de BCR în conformitate cu propria lor bază de date şi făcută publică în luna iulie, atestă faptul că femeile sunt plătite mai prost, că aproximativ 58% dintre deţinătorii de conturi bancare sunt bărbaţi şi tot bărbaţii sunt cei care iau în general deciziile de accesare a unui credit.

În ciuda contextului, parcă am fi vrut o altă variantă de reclamă care să nu ne transmită că o rochie scurtă şi o mişcare senzuală sunt, pentru femei (căci personajul principal este până la urmă o femeie) elemente “cheie” în contractarea unui credit.

Cu siguranţă informaţiile despre noul tip de credit ar fi putut fi “împachetate” într-o altfel de promovare care să evite sexualizarea femeii.

Oana V.

Poster Diesel- la Fashion House Outlet

Probabil că cei de la Diesel se antrenează pentru a concura la Master Chef, iar ingredientul secret pare a fi “jeans cât cuprinde”. Evident că singura mâncare ce se asezonează cu blugii sunt muşchii fesieri feminini, aşa că în cazul în care vi se pare deplasată dentiţia bărbatului în posteriorul femeii, înseamnă că... vi se pare!


Ioana D.




Locație: Magazin Diesel, Fashion House Outlet

luni, 22 octombrie 2012

Hărţuitori de pretutindeni, telefonul vostru a sosit!

M-aş fi gândit că asocierea unui brand cu un tip de hărţuire nu este cea mai inspirată mişcare publicitară... Eh, dacă însă trăieşti cu mintea plină de imagini sexualizate ale femeilor, de filme erotice din adolescenţă în care femeile sunt mereu disponibile şi într-o cultură patriarhală în care respectul pentru femei nu există, vei ajunge să  produci asemenea spoturi de largă inspiraţie.

Pe scurt, adolescentul din reclamă filmează o femeie care doarme. O pândeşte din afara ferestrei ei şi o filmează. Asta nefiind probabil suficient de...dubios, cu ajutorul telefonului el poate atinge femeia respectivă şi poate da jos cearceaful de pe ea (ca să o vadă mai bine...brrrr). Reuşeşte să şi declanşeze alarma de incendiu, tot cu telefonul. Astfel în dormitor toarnă cu găleata iar femeia trezită din somn....sună la poliţie? Ţipă? Scoate un băţ şi îl aleargă pe tânărul hărţuitor? Desigur că nu, doar e o reclamă:...femeia începe să danseze încetişor şi să îi zâmbească adolescentului, totul într-o atmosferă ieşită din aceleaşi filme erotice cu care probabil au crescut producătorii spotului.
......Pentru că nimic nu câştigă favorurile unei femei ca a o filma în secret pe fereastră în timp ce doarme. La final se pare că trebuie să ne amuzăm când reveria adolescentului este întreruptă de un apel de la mama lui. Care probabil nu ar aprecia pozitiv modul în care el foloseşte telefonul. Eu n-am râs.





Sigur, cineva probabil se va găsi să-mi explice pe un ton didactic că este o reclamă pentru adolescenţi (probabil nu şi pentru adolescente) şi foloseşte fantezii adolescentine. Hmmm...tocmai de asta e totul mai grav: pentru că se adresează unor adolescenţi oricum predispuşi la bravadă şi le indică un mod sexist (şi ilegal, de altfel) de a-şi manifesta bravada: „să filmăm o femeie pe ascuns, pentru că, nici o grijă, femeile sunt mereu disponibile şi flatate când sunt hărţuite„
Ca şi cum pe internet nu s-ar găsi suficiente dovezi ale faptului că există o lipsă îngrijorătoare de respect pentru intimitatea femeilor, cu multiple site-uri cuprinzând poze şi filme cu femei pozate sau filmate fără acordul lor!

Iar dacă vă închipuiţi că LG nu ştia ce scoate pe piaţă, campania se numeţte Keep a Secret-Voyeur! Pentru ca voaieurismul acum e cool.... Pure Creepiness, Mon Cher!

Alice I.

Killing Us Softly

O prezentare foarte bună a sexismului şi misoginismului din publicitate şi mass-media în general! În acest videoclip sunt în special detaliate consecinţele şi premisele sexualizării şi obiectivizării femeilor, fiind subliniată de asemenea violenţa explicită sau implicită împotriva femeilor din produsele media.



Relansarea de toamna a blogului!


 Azi are loc relansarea de toamnă a blogului NU Publicităţii Ofensatoare!

Revenim cu o echipă mărită, mai multe secţiuni, articole noi! Întreaga vară şi întreaga toamnă publicitatea ofensatoare ne-a urmărit: la televizor, pe stradă, în vârful munţilor, pe plajă, în satul bunicilor...nu ne-am putut feri de ea deloc! Astfel încât ne-am regrupat, am adunat materiale, am discutat între noi şi în acest final de octombrie vă prezentăm:

Noua echipă mărită:

Alice I.
Miruna M.
Alice C.
Oana V.
Simona N.
Ioana D.


Rubrici mai multe:

Publicitate Ofensatoare Video Romania
Publicitate Ofensatoare  Video International

Publicitate Ofensatoare Print Romania
Publicitate Ofensatoare  Print International

Publicitate Ofensatoare Spaţiu Public Romania
Publicitate Ofensatoare Spaţiu Public International

Publicitate Ofensatoare Materiale Promoţionale Romania
Publicitate Ofensatoare Materiale Promoţionale International

Vintage

Sexism şi mass-media

Bune Practici

.......................................................................................................................................


Mulţumim tuturor celor care ne citesc şi ne promovează! Blogul nostru se bucură de succes, aşa cum am sperat. Rămâneţi în continuare alături de noi, citiţi-ne şi trimiteţi contribuţii la adresa nupublicitatiiofensatoare@gmail.com




miercuri, 18 iulie 2012

Dolce Sport


Campanie Dolce Sport: „Dacă te gândești numai la sport, avem competiția potrivită pentru tine”.  Apar și femei în spoturile respective. Excelent! Nu cred că se gândesc numai la sport, dar zău că era cazul să recunoaștem pasiunea femeilor pentru sport și  să o scoatem de sub monopol masculin, fie măcar pentru faptul că în ultima vreme majoritatea medaliilor la competiții sportive au fost aduse în țară de către femei.

Buuuun. Păi și atunci de ce nu pun campania sub eticheta de bune practici? Hehe, aici începe partea „interesantă”. Caut  și eu la o reclamă să văd cum sunt prezentate femeile. Dau peste primul clip. Acesta:



 Două femei lovesc de zor covoarele ca și când ar lovi mingea de tenis pe Roland Garros.  Deci asa se gândesc femeile la sport, bătând covoare. 
Hai să mai încercăm o dată. Următorul clip.



O mireasa aruncă buchetul. O femeie sare din mulțime și își exercită disperarea de a prinde buchetul în mișcări de handball. Pentru sănătatea nervilor mei, m-am oprit aici în căutarea clipurilor.
Și pentru că preconizam că mi se va spune că prezintă și modele masculine la fel de „amuzante” am zis să văd si cum sunt prezentați bărbații.
Primul clip arată un bărbat, îmbrăcat în costum, pregătit să intre într-o ședință/ întâlnire. Parcă e un pic diferit de ce am văzut mai sus nu?



Al doilea clip este în schimb cireașa de pe tort. Ea în bucătarie frământă aluatul, el intră, își bagă mâinile în făină, o împrăștie peste tot își ia o bere și pleacă.



Propun o recapitulare. Femeile se gândesc la sport în timp ce bat covoare sau aleargă disperate după buchete de mireasă. Bărbații se gândesc la sport îmbracați în costum, la birou sau luându-și bere din frigider , așteptând masa gătită de soție (între noi fie vorba sunt convinsă că nu asta spera când alerga disperată dupa buchetul de mireasă)
Acestea fiind spuse, într-adevăr, cred ca feminismul meu malefic mi-a orbit judecata și nu pot vedea că femeile și  bărbații sunt prezentați în moduri asemănătoare la fel de „amuzante și creative”.Nici vorba de întărirea stereotipurilor de gen. Sau?.....


Miruna M.