Poveştile unei femei mulțumite. De la Strauss

"Femeile îndeplinesc o mulţime de roluri: mamă, soţie, soră, prietenă, colegă… Sunt atâtea, iar ele trebuie să le facă faţă tuturor. Femeile au grijă de casă şi tot femeile au grijă de cei dragi. O zi obisnuită din viaţa unei femei înseamnă momente nenumărate în care ea se dedică în întregime celorlalti. Acesta este insight-ul pe care l-am descoperit în urma studiilor efectuate în rândul publicului nostru ţintă. Asa am ajuns la concluzia că femeile au nevoie de un moment numai al lor. Momentul oferit de o ceaşcă de Doncafé.”, au precizat reprezentanţii Strauss România.


Numele meu fie Maria. La sfârşitul dimineţii, în unicul moment care a rămas numai al meu, simt nevoia să rememorez clipele de neuitat din copilărie și adolescentă: primul contact cu el, băieţelul din cartier căruia i-am lipit peste rană întâiul din mulţii plasturi colorati, primul secret din multele şoptite la urechea lui, prima atingere de mână, fiorul dragostei cu miile de stoluri de fluturi în stomac...Am îndrăznit şi am dat naștere unei povești de dragoste foarte frumoase. Știu că aceasta nu ar fi fost posibilă fără el, doar împreună am construit-o.


A trecut ceva vreme de atunci şi a început o nouă poveste. Dragostea noastră s-a materializat şi astăzi avem mulţi copii cărora le închei șireturile cu aceeaşi dragoste cu care îi lipeam lui plasturii haioși. Acum, în fiecare dimineată, o parte din copiii noștri pleacă la şcoală sau poate cu una din cele şase biciclete parcate lângă garaj, iar eu rămân o clipă așezată pe treptele casei, trăgându-mi sufletul fericită, înainte de a pregăti masa pentru prânz. Reveria instalată după "momentele dăruite altora", momentul pe care mi-l dăruiesc numai mie, are loc sub învăluirea cafelei Doncafé de la Strauss.


Aş mai putea avea totuşi alte o mie de gânduri. Unde eşti tu? mă pot întreba. De unde erai prezent în toate momentele vieţii noastre de dinainte, acum nu mai eşti nicăieri. Nici când închei miile de şireturi cu dragoste, nici când aşez cu atenţie milioanele de tacâmuri pentru masa de prânz sau cină, nici când se instalează unicul și scurtul meu moment de visare în care mă gândesc la fluturii noştri fugiţi în lume. Mă pot gândi că ceea ce era la început îndrăgostirea noastră s-a transformat dintr-odată în preocupările şi grijile mele. Nu o fac totuşi. Nu mă întreb nicio clipă nici de ce nu sunt eu acolo unde eşti tu plecat, iar tu aici unde se învârte universul meu casnic. Nici măcar când fac cafeaua nu am micile mele momente de introspecţie. Sunt doar mulţumită că găsesc acest scurt moment numai pentru mine. Se pare că şturlubaticul nostru cel mic vrea să ne jucăm cu maşinuţa, iar eu nu am astfel de cugetări triste. Îmi reiau atribuţiile de mamă zâmbitoare la datorie. Până mâine, când voi avea iar câteva minute pentru mine, şi cine ştie care o să-mi mai fie povestea...


Numele meu fie Adela. Sunt o femeie de afaceri fericită. Eu şi soţul meu avem o grădiniţă și un restaurant. Sunt foarte ocupată, dar nu atât cât să nu găsesc un moment de respiro pentru a savura o ceaşcă de cafea. În acest moment, după multe momente dăruite altora, mă opresc şi îmi aduc aminte cu drag de clipele frumoase trăite în copilărie și adolescenţă alături de cel care mi-a devenit soţ. Oare unde este el acum? aş putea să mă întreb. De ce nu este aici să mă ajute? Eu muncesc din greu şi el nu este prezent. Nu mă întreb asta pentru că ştiu că el rezolvă acum probleme administrative legate de afacerile noastre. Ne simţim împliniţi. Suntem mult mai ocupaţi decât înainte, dar avem şi momente de calm în care ne putem gândi la noi înşine, la pasiunile şi la proiecte noastre de viitor. Ca şi momentul acesta în care, după ce dedic atâtea momente clienţilor noştri, pot să-mi permit micul meu capriciu de moment şi să savurez o cafea Doncafé. Acum mă gândesc la îndrăgostirea noastră. Mâine alta o sa îmi fie, poate, povestea şi o să mă gândesc la muzeele pe care vreau să le vizităm în vacanţă sau la cărţile pe care nu le-am terminat de citit şi abia aştept să le reiau. Cine ştie?


Vă rog, spuneţi-mi că povestea cea mai plauzibilă este cea de-a doua și că avem în reclama de la Strauss o femeie de afaceri care are/lucrează la o grădiniţă şi/sau la un restaurant și că, în ziua ei obişnuită de lucru, îşi ia o pauză pentru o ceaşcă de cafea. Vreau să mă bucur că greșesc când imaginez prima poveste şi că aceasta e una dintre reclamele de pus la rubrica "Bune practici".


Reprezentanţii Strauss ne spun ca s-au gândit bine când au făcut reclama, că au făcut chiar studii pentru a înţelege de ce anume au nevoie femeile. Că s-au gândit la femeia "mamă, sotie, soră, prietenă, colegă..." deşi eu nu o văd decât în ipostaza de mamă sau, cel mult, de femeie de afaceri. Ei mai spun că o zi obişnuită din viaţa femeilor înseamnă multe momente dedicate celorlalti şi că au ajuns la concluzia că aceastea au nevoie "de un moment numai al lor. Momentul oferit de o ceaşcă de Doncafé". Într-adevăr, unele femei nu au timp să îşi savureze cafeaua, dar sunt convinsă, în acelaşi timp, că femeile interogate voiau mult mai mult decât momentul zilnic în care să îşi bea cafeaua, că ele au nevoie ca cel de lângă să fie mai prezent, să ajute la educarea copiilor, la întreţinerea ordinii în casă, să participe la momente importante din viaţa lor sau să ajute la realizarea proiectelor comune. Ar fi prea simplu să uşurăm ziua dublă de lucru a femeilor cu numai o ceașcă de Doncafé. Că reprezentanţii Strauss ar fi putut să transmită mai mult, dar s-au oprit la un mic moment al zilei, capriciul savurării unei cafele bune, pot să înţeleg. Ce nu pot să înteleg este de ce dau explicaţia atât de clară că ştiu nevoile femeilor și că acestea se opresc la "momentul oferit de o ceaşcă de Doncafé". Ei înşişi, prin declaraţia lor, mă împing spre prima poveste relatată. Era simplu să declare că femeile, pe lângă tot ce înfăptuiesc și visează, au nevoie şi de un moment unic oferit de Doncafé. Nu era greu.


Simona N

Tuborg- Pahar plin de misoginism

În seria reclamelor sexiste la bere se află şi o reclamă, ceva mai veche, la berea Tuborg, in care un bărbat se afla la masa unui bar având în faţă o bere Tuborg, dar şi o femeie pe care o considera neatrăgătoare si plictisitoare.
Pe măsura ce bărbatul îşi consumă berea, femeia respectiva devine din ce in ce mai atrăgătoare şi mai provocatoare, spre încântarea bărbatului care nu se poate opri din aceasta cauza din savurarea berii. In momentul in care berea se termină, femeia revine la înfăţişarea iniţială: de femeie "neatrăgătoare", spre “disperarea” bărbatului, care desigur, mai cere încă o bere, reclama afişând la sfârşit mesajul “One more Tuborg….please!”(Încă un Tuborg....te rog)

    Consider această reclama ca fiind una sexistă pentru că foloseşte femeia ca instrument, ca obiect sexual, pentru a promova şi pentru a vinde o bere de o anumită marcă, este o reclamă ofensatoare mai ales la adresa femeilor "normale", nedecupate din paginile revistelor glossy, pentru că, indirect, această reclamă le transmite un mesaj: acela că nu pot fi frumoase si atrăgătoare decât pentru un bărbat aflat sub influenţa alcoolului.
    Nu cunosc numele agenţiei de publicitate care a realizat aceasta reclamă, dar un lucru este sigur: oricât de tare şi-ar dori să stabilească un grup ţintă căruia să i se adreseze produsul respectiv, publicitarii nu trebuie să apeleze la tertipuri de natura sexistă, pentru a scoate în evidenţă acest lucru, aşa că întrebarea mea este următoarea: Este industria publicitară capabilă să promoveze produse, aparent destinate exclusiv bărbaţilor, fără a realiza reclame ofensatoare pentru femei?

Georgiana C.

Lindner- Îngropate în sexism

Notă: Multumim Feminism România pentru aducerea în atenţie a subiectului

             O companie din Polonia, Lindner, a decis să îşi promoveze sicriele prin prezentarea unor femei în ispostaze "sexy" alături de respectivele produse. Da, aţi citit bine: sicriele.

 Dacă asta este sau nu o strategie de succes din punct de vedere al vânzărilor, având în vedere asocierea sicrielor cu un anumit tip de atitudine şi activitate, asta este problema companiei. Deşi mă gândesc că, ritualurile de înmormântare căzând de obicei în sarcina femeilor, nu cred că vor rezona ele la un asemenea mesaj. Dacă respectiva companie a vrut să vizeze un public de nişă din Polonia, unul nereligios şi mai predispus la sfidarea normelor religioase, nu putea folosi un mesaj care să nu obiectivizeze femeile? Dacă e „frondă anti-sistem”, eu spun: anti-sistem să fie: ne-religios şi ne-patriarhal. Dar, evident, cer prea mult. Doar au schimbat un patriarhat cu altul. Aşa e când ai reţinut din toată meseria ta doar că „sexul şi femeile frumoase vând” şi nu mai gândeşti cu propriul căpşor.

Cu ocazia asta m-am întrebat: eu nici să mor liniştită nu pot?  Trebuie să mi se vâre pe gât imaginile astea şi atunci când este vorba de moarte? Sicriele nu se pot vinde decât cu femei supra-sexualizate alături?

Recunosc, am început să îmi fac tot felul de probleme văzând imaginile de mai jos....dacă sicriele sunt vândute prin promovarea unui asemenea stereotip feminin patriarhal, mă întreb, va trebui să fiu obligatoriu stereotipal frumoasă, machiată şi sexy şi când voi fi moartă? Ca să mă potrivesc cu imaginea firmei, doar...Va porni acum o tendinţă „înmormântări sexy”, iar dacă nu merg adecvat îmbrăcată şi accesorizată voi fi considerată lipsită de respect?
Eu aştept ca respectiva companie să aleagă acest slogan: „Eşti destul de sexy pentru sicriele noastre?”. Vor modifica şi sicriele? Trebuie să las instrucţiuni privind ce sicriu trebuie folosit, ca să nu ajung să fiu îngropată în sicrie cu sigla Playboy deasupra? Eventual pe sicrie vor fi lipite reclame “Tine cura de slabire cu pastilele noastre, pana nu e prea tarziu?” (la naiba, macar până murim să slăbim, sau...să slăbim, chiar dacă murim).

Apoi, femeile nu sunt numai accesorii sexuale pentru sicriu, ele sunt cele care bagă bărbaţii sau alte femei în mormânt, direct sau indirect, după cum indică imaginile de mai jos. Coperta calendarului respectiv este o poza cu un posterior de femeie care are un pistol si un lantisor de care atarna un sicriu in miniatura. Toate prostiile culturale patriarhale referitoare la stereotipul "femeile sexy aducătoare de moarte" sunt concentrate aici. Mi se pare culmea nesimţirii misogine să produci reclame în care violenţa este sexy şi este provocată de femei, într-o lume în care violenţa bărbaţilor asupra femeilor este un fenomen atât de răspândit. În curând vom marca 25 noiembrie, Ziua Internaţională Împotriva Violenţei asupra Femeilor. Pentru că sute de milioane de femei mor, sunt mutilate şi agresate de către bărbaţi, iar multe forme de violenţă sunt îndreptate numai sau preponderent împotriva femeilor. Dar astea sunt doar realităţi, publicitarii n-au ei treabă. Ei doar vor...să vândă sicrie sexy.

Absurditatea şi bizarul patriarhal al acestor reclame mi-a dat de gândit...în aceeaşi logică absurdă...dacă publicul ţintă sunt bărbaţii, mesajul aşa cum îl văd eu este cam acesta: „Poţi avea femei frumoase şi la înmormântare...de ce nu, poate şi după?” Vorba aceea, când e vorba de moarte omul se agaţă de orice speranţă. Sper din tot sufletul că măcar după moarte, cel puţin un lucru să fie adevărat: că am scăpat cu ocazia aia de patriarhat. Iar dacă ritualul de înmormântare contează pentru ce se întâmplă „după” sper să nu ajungă toată treaba asta cu sicriele sexy o modă, parcă văd că odată ajunsă dincolo m-aş pomeni în raiul bărbaţilor care după moarte au primit 100 virgine, 200 de neveste şi 300 de menajere, aşa, că se potrivea cu înmormântarea. Ar trebui să protestez feminist şi acolo...deşi, având în vedere că reclamele astea clar se adresează numai bărbaţilor, poate producătorii campaniei s-au gândit că...femeile nu mor.

Alice I.

Romcim: Ana, Manole, Cimentul şi Betonul

Presupun că cine a trecut prin şcoala românească cunoaşte şi legenda Meşterului Manole. Această legendă a fost împărtăşită de curând şi grupului francez Lafarge, care a achiziţionat producătorul naţional de ciment Romcim. Cum a fost folosită legenda pentru a face reclamă cimentului Romcim astfel încât rezultatul să fie "beton"? Vom vedea numaidecât.

În vremuri îndepărtate, ne spune legenda, pentru ca o construcţie să fie durabilă, era nevoie de multă trudă, de investire spirituală enormă şi de o jertfă umană. Pentru construirea Mănăstirii Argeşului, a fost nevoie de multe ameninţări ("V-oi zidi de vii / Chiar în temelii!"), de un pact ("Pân-om hotărî / În zid de-a zidi / Cea-ntâi soţioară, / Cea-ntâi sorioară") şi de invocarea divinităţilor ("- Dă, Doamne, pe lume / O ploaie cu spume, / […] Mândra să-mi oprească. "). Meşterul Manole a trecut, construind mănăstirea mult dorită, printr-un proces creator mistuitor. Creaţia durabilă şi încrederea meşterilor a dus, într-un sfârşit, la moartea acestora. Pe locul prăbuşirii lui Manole a izvorât o fântână "cu lacrimi udată" chiar.


Ce au reţinut producătorii celor două panouri publicitare pe care vi le voi expune din toată această istorie a constructorului de mănăstiri? Care este imaginea despre Ana lui Manole în capul creatorilor de publicitate? Ce trebuie să îi atragă pe constructorii de astăzi? Voi încerca să răspund cât mai obiectiv acestor întrebări.

Avem un prim panou în care apare o tânără domnişoară sexy. Sub rochia elegantă "fluturând în vânt", întrezărim un posterior demn de admirat de…cine alţii decât meşterii cumpărători de ciment Romcim? Fiecare din potenţialii cumpărători ai produselor Romcim este pus, pesemne, în dilemă la întrebarea cheie a mesajului publicitar: "Dacă Ana lui Manole arăta aşa, ai mai fi zidit-o?" Ce-i evident este faptul că, în legendă, Ana nu era văzută ca un obiect sexual perfect ca aici, ci ca un izvor de creaţie, dătător de viaţă. Am o întrebare totuşi pentru creatorii de publicitate: De unde ştiţi că Ana nu era la fel de frumoasă precum manechinul din reclamă? Din câte ne spune legenda, ea era precum "floarea câmpului", iar Manole o putea purta pe braţe pe schele, avea "gleznişoare", "pulpişoare", "costişoare", "tâţişoare", "buzişoare" şi "ochişori", de unde putem deduce că era slabă şi frumoasă, aşa cum vedeţi dumneavoastră, publicitarii români, prototipul femeii de pus în reclame. O alta deducţie la fel de "logică" a publicitarilor Romcim este că Meşterul Manole nu avea materiale prea bune, nu că nişte forţe necunoscute acestuia făceau să se surpe noaptea zidurile proaspăt construite ziua. Astfel, Romcim propune pentru construcţiile de astăzi un ciment mult mai rezistent decât "cimenturile obişnuite". Un alt câştig al constructorului din zilele noastre este acela că nu-şi mai pierde "bunul" cel mai de preţ, femeia, precum meşterul din vechime. Construcţia se ridică şi dăinuie fără sacrificarea acesteia, iar bărbatul, ca un bun stăpân cu tradiţie, poate beneficia de "femeia" perfectă, de obiectul sexual mult dorit şi cuvenit: "Foloseşte Romcim şi...păstrează femeia pentru tine". Rezultatul nu are cum să fie altul decât unul excelent: "Rezultatul e beton!" Un meşter fără dileme existenţiale, care îşi uşurează efortul considerabil şi deţine, pe deasupra, şi o femeie sexy, este imaginea pe care publicitarii Romcim o afişează cumpărătorilor de ciment.

   Cel de-al doilea mesaj publicitar vine să ne clarifice mintea, dacă nu era destul de evident mesajul primului panou. Complementaritatea celor două panouri este evidentă. Aceeaşi femeie, asemenea unui manechin din revistele de modă, arată tot "beton". Întrebarea cheie a acestui mesaj publicitar ("Nu-i aşa că arată beton?"), adresată aceloraşi constructori, este mult mai puţin "măcinătoare" decât cea din primul panou şi are şi răspunsul inclus: "Dacă-i făcută cum trebuie..."

În cazul în care nu ştiaţi, "femeia", aşa cum o vedeţi în imagine, a fost construită de bărbat: femeia sexy, slabă, fără nicio imperfecţiune, mai mult goală decât îmbrăcată, provocatoare şi disponibilă. Se pare că fabricaţiile bărbaţilor sau fabricaţiile pentru bărbaţi nu încetează nici azi. Ele datează de foarte mult timp şi ţâşnesc de fiecare dată când un comerciant se pune pe vândut. Femeia simplă (în combinaţie cu "cimentul obişnuit") poate fi zidită, nu merită să fie păstrată, nu arată "beton", este nedorită.

Nu vi se pare deplorabil felul în care publicitarii preiau o legendă frumoasă despre metafora creaţiei şi o transformă într-o glumă groasă de şantier? Dorel nu moare, Dorel se transformă. Nu vi se pare facilă folosirea unui posterior sau a unui decolteu şi conexiunea forţată cu betonul legat de fizicul femeii pentru a vinde? Nu m-ar mira ca un posterior de femeie sau nişte sâni îndrăzneţi să facă reclamă în curând la cremă pentru pantofi sau la dopuri de urechi. În capul publicitarilor noştri, totul e posibil...

Simona N.

Cătălin Botezatu –Next Top Model şi “accesoriile”

În luna octombrie, Cătălin Botezatu a decis să supună concurentele de la cel de-al treilea sezon al emisiunii Next Top Model la o probă în care umilinţa a devenit personaj principal.

Botezatu a organizat o prezentare de modă masculină la care modelele din concurs au devenit accesoriile bărbaţilor, au devenit parte din decorurile scenice.

Fiecare model a fost îmbracat în aşa fel încât să sugereze un obiect de mobilier ( un scaun, un cuier, o masă). Lucrurile au mers, însă, mai departe de sugestie. Modelele, o parte dintre ele minore, au fost nevoite chiar să îşi “joace” rolul de mobilier.

Obligate să stea în poziţii incomode, să îngenuncheze, să lase protagoniştii prezentării să se aşeze pe ele, fotomodelele au primit, asfel, o adevărată lecţie, nemeritată am spune, de anduranţă .

Oare aceasta să fi fost singura modalitate de a departaja concurentele? Testând cât pot rezista să fie tratate ca obiecte?

Am fi preferat ca emisiunea domnului Botezatu să îşi asume un mesaj mai responsabil, mai puţin misogin şi să păstreze un minim respect pentru cele pe care le-a umilit. Înţelegem natura concursului şi probabila dorinţă de a stârni controverse, însă limitele ar trebui să existe.

Spunem ar trebui pentru că, din păcate, producătorii emisiunii au decis că o astfel de probă merită să fie transmisă la o televiziune naţională, au decis că merită să prezinte pe micul ecran câteva concurente luptându-se pentru titlul de modele de top într-un mod înjositor.

Oana V.

Foto: Facebook

IKEA – dovada că sexismul este o proastă strategie de marketing

Probabil acest articol ar fi trebuit să iasă acum câteva săptămâni, când scandalul IKEA era ”pe val”. Le cer scuze cititoarelor și cititorilor noștri pentru întârziere. Pentru cei care nu au citit însă despre acest subiect, am să relatez întâmplările pe scurt. În noua ediție a catalogului pentru Arabia Saudită, Ikea a decis ștergerea tuturor femeilor din paginile acestuia, pentru a nu intra în conflict cu legea saudită, care interzice apariția femeilor în spațiul public, deși nu interzice și apariția femeilor în publicitate, având doar anumite prevederi legate de modul în care acestea (se) pot arăta. Totuși este un fapt știut că de-a lungul istoriei femeile au fost, pe cât s-a putut, eliminate din peisaj. Acum IKEA a făcut-o la propriu, ștergând din catalog nu numai poze ale femeilor care promovau diferite produse, ci și a unei femei designer – creatoare a unei linii de mobilier dintr-o poză în care aceasta apărea alături de trei colegi bărbați și chiar o imagine a unui desen grafic (!) cu faimoasa Audrey Hepburn.

Povestea a fost scoasă la iveală de mass-media suedeză. Reprezentanții grupului IKEA au luat  atitudine abia după apariția articolului ziarului Metro în care erau prezentate în paralel imagini  din ambele țări, prezentând scuze publice și afirmând că “Ar fi trebuit să reacționăm și să realizăm că excluderea femeilor din versiunea saudită a catalogului este în conflict cu valorile grupului IKEA.”

Nu numai mass media suedeză a reacționat, ci și cea internațională, dovadă fiind numărul enorm de articole scrise în cele mai renumite publicații din lume. Însă, pe lângă media, reacțiile publicului din țările occidentale merită toată stima și atenția noastră, unele/unii comentatoare/comentatori ale/ai articolelor afirmând că nu vor mai cumpăra niciodata produse IKEA, iar anumiți bloggeri îndeamnând la boicotarea companiei.

Ministrul comerțului din Suedia, Ewa Bjorling, deși nu a criticat în mod direct compania, a declarat ziarului Metro că ”Este imposibil să scoți femeile din realitate. Aceste imagini sunt încă un exemplu regretabil ce arată că mai este un drum lung de străbătut când vine vorba de egalitate de gen în Arabia Saudită”. Deși sunt total de acord cu această afirmație, simt că ar fi injust să admit că egalitatea de gen mai are cale lungă doar în Arabia Saudită. Grupul IKEA este o marcă suedeză și chiar un simbol al acestei tări. La fel este și egalitatea de gen. Cel puțin așa credeam.

Lăsând la o parte consecințele morale ale acestei întâmplări, dintr-un punct de vedere mai pragmatic, consider că acest caz este emblematic pentru ilustrarea sexismului în advertising. Cred și sper că este o lecție pentru toate companiile care au impresia că își pot asuma desființarea anumitor valori fundamentale (precum egalitatea de gen) în numele profitului. În acest caz  s-a intamplat ceea ce trebuia să se întample: atunci când o companie a încalcat un cod etic în schimbul profitului și adaptării la o anumită piață, consumatorii din tot restul lumii au sancționat aspru această mișcare, conducând la o imagine negativă a retailerului suedez.

De ce nu se întamplă acelasi lucru și în România?

Companiile cu adevarat mari, cu un renume ce trebuie protejat, nu își permit să facă reclame misogine sau sexiste pentru că reacția opiniei publice internaționale contează. De fapt, reacția consumatorilor contează! Aceasta contează în primul rând pentru că poate diminua profitul companiei prin boicot personal și în al doilea rând pentru că aceasta se poate face auzită și poate atrage un număr și mai mare de revoltați/boicotanți. Mass media din România nu pare deranjată de sexismul din publicitate (în mare parte pentru ca sunt cam la fel) însă ne place să credem că pentru asta există acest blog. 

Așadar citiți, comentați, vă revoltați si boicotați!

Alice C.

Adanac- Oglinzi ofensatoare în care să privim

Aveti mai multe produse din sticlă. Sticlă de bună calitate, transparentă şi clară- aproape invizibilă. Cum alegeţi să îi faceţi reclamă?

Cele două imagini de mai jos surprind nu numai cum apar femeile şi bărbaţii în publicitate separat, ci mai ales ce poveste spun împreună. Bărbatul este îmbrăcat, destul de formal, trecut de prima tinereţe. Pare că merge la o întâlnire importantă. Se priveşte cu încredere în oglindă. Femeia este dezbrăcată, cu spatele, cu siluetă atrăgătoare şi un posterior...de admirat, lipit de peretele cabinei de duş de sticla căreia i se face reclamă. Femeia nu are chip, este tânără (dacă facem presupuneri bazate pe...siluetă) şi...cam atât. Dacă privim imaginile alăturate avem un cuplu patriarhal de toată frumuseţea: el are prestigiul hainelor, vârstei, atitudinilor. Ea e un corp. Mda

Adanac Invisible Mirrors

Adanac Invisible Showers

Există şi un al treilea afiş al campaniei. Femeia este tot tânără (doar vorbim de publicitate, toate femeile sunt tinere...dacă nu este vorba de treburi gospodăreşti, acolo munca este "echitabil" împărţită de femeile de toate vârstele). Femeia din imagine este îmbrăcată de data asta, în fustă. Reclama este la...scări de sticlă transparente....invizibile, ar spune producătorii. Este pozată cumva de jos, în timp ce urcă scările...inca două trepte şi am putea să privim sub fustă. Femeia nici îmbrăcată nu pare să scape de hotărârea mai mult sau mai puţin subtilă a publicitarilor de a o prezenta în primul rând în ipostaze sexualizante.  Sperăm că nici un angajator n-a cumpărat asemenea scări. Sugerează un mediu de lucru cam...hărţuitor.

Adanac Invisible Stairs

Dacă ceva este mai transparent decât sticla asta, atunci este vorba de sexismul şi limitata imaginaţie a publicitarilor. Mă întreb însă dacă nu este indicat să li se pună cât mai multe oglinzi în faţă. Oglinzi care să arate exact ce stereotipuri patriarhale şi răsuflate tot reciclează.

Alice I.

 

BCR - Creditul Divers, 3 acte, 0 comisioane

Mesajul BCR ne spune ferm: Gândim la fel.

Recenta reclamă pentru creditul divers produs de bancă, însă, ne face, la fel de ferm, să spunem că nu gândim chiar pe aceeaşi lungime de undă.

De ce? Pentru că  referinţa din reclamă la scena din Basic Instinct ne face să ne întrebăm dacă BCR şi-a dorit să atragă şi clienţii de gen feminin.

Rezumativ, BCR are un nou “sortiment” de credite pe care îl poţi face doar cu trei acte. Dacă adaugi şi o mişcare à la Sharon Stone în Basic Instinct te scoţi cu zero comisioane la analiza de credit şi la administrarea lui.

“Seducţia” creditorului, aşa cum se reflectă ea în reclamă, se produce printr-o simplă schimbare a poziţiei picioarelor şi gata, ai un credit numai bun, cu zero comisioane.

De fapt, banca ne lămureşte cu sloganul campaniei: “Ia-ţi creditul simplu ca statul picior peste picior".

Să fie oare jocul seductiv cea mai potrivită sugestie pe care BRC o putea face? Studiile arată într-adevăr că, raportat la România, femeile sunt cele mai expuse sărăciei şi excluziunii sociale, deci, clar şansele de a lua un credit sunt mult diminuate. De altfel, o statistică realizată chiar de BCR în conformitate cu propria lor bază de date şi făcută publică în luna iulie, atestă faptul că femeile sunt plătite mai prost, că aproximativ 58% dintre deţinătorii de conturi bancare sunt bărbaţi şi tot bărbaţii sunt cei care iau în general deciziile de accesare a unui credit.

În ciuda contextului, parcă am fi vrut o altă variantă de reclamă care să nu ne transmită că o rochie scurtă şi o mişcare senzuală sunt, pentru femei (căci personajul principal este până la urmă o femeie) elemente “cheie” în contractarea unui credit.

Cu siguranţă informaţiile despre noul tip de credit ar fi putut fi “împachetate” într-o altfel de promovare care să evite sexualizarea femeii.

Oana V.

Poster Diesel- la Fashion House Outlet

Probabil că cei de la Diesel se antrenează pentru a concura la Master Chef, iar ingredientul secret pare a fi “jeans cât cuprinde”. Evident că singura mâncare ce se asezonează cu blugii sunt muşchii fesieri feminini, aşa că în cazul în care vi se pare deplasată dentiţia bărbatului în posteriorul femeii, înseamnă că... vi se pare!

Ioana D.

Locație: Magazin Diesel, Fashion House Outlet

Hărţuitori de pretutindeni, telefonul vostru a sosit!

M-aş fi gândit că asocierea unui brand cu un tip de hărţuire nu este cea mai inspirată mişcare publicitară... Eh, dacă însă trăieşti cu mintea plină de imagini sexualizate ale femeilor, de filme erotice din adolescenţă în care femeile sunt mereu disponibile şi într-o cultură patriarhală în care respectul pentru femei nu există, vei ajunge să  produci asemenea spoturi de largă inspiraţie.

Pe scurt, adolescentul din reclamă filmează o femeie care doarme. O pândeşte din afara ferestrei ei şi o filmează. Asta nefiind probabil suficient de...dubios, cu ajutorul telefonului el poate atinge femeia respectivă şi poate da jos cearceaful de pe ea (ca să o vadă mai bine...brrrr). Reuşeşte să şi declanşeze alarma de incendiu, tot cu telefonul. Astfel în dormitor toarnă cu găleata iar femeia trezită din somn....sună la poliţie? Ţipă? Scoate un băţ şi îl aleargă pe tânărul hărţuitor? Desigur că nu, doar e o reclamă:...femeia începe să danseze încetişor şi să îi zâmbească adolescentului, totul într-o atmosferă ieşită din aceleaşi filme erotice cu care probabil au crescut producătorii spotului.
......Pentru că nimic nu câştigă favorurile unei femei ca a o filma în secret pe fereastră în timp ce doarme. La final se pare că trebuie să ne amuzăm când reveria adolescentului este întreruptă de un apel de la mama lui. Care probabil nu ar aprecia pozitiv modul în care el foloseşte telefonul. Eu n-am râs.

Sigur, cineva probabil se va găsi să-mi explice pe un ton didactic că este o reclamă pentru adolescenţi (probabil nu şi pentru adolescente) şi foloseşte fantezii adolescentine. Hmmm...tocmai de asta e totul mai grav: pentru că se adresează unor adolescenţi oricum predispuşi la bravadă şi le indică un mod sexist (şi ilegal, de altfel) de a-şi manifesta bravada: „să filmăm o femeie pe ascuns, pentru că, nici o grijă, femeile sunt mereu disponibile şi flatate când sunt hărţuite„
Ca şi cum pe internet nu s-ar găsi suficiente dovezi ale faptului că există o lipsă îngrijorătoare de respect pentru intimitatea femeilor, cu multiple site-uri cuprinzând poze şi filme cu femei pozate sau filmate fără acordul lor!

Iar dacă vă închipuiţi că LG nu ştia ce scoate pe piaţă, campania se numeţte Keep a Secret-Voyeur! Pentru ca voaieurismul acum e cool.... Pure Creepiness, Mon Cher!

Alice I.