luni, 14 noiembrie 2011

Delaco

Dacă la începutul reclamei te enervezi din cauza distribuţiei personajelor- el în costum la laptop, ea în şorţ pregătind mâncare- descoperi pe parcursul reclamei că asta este cea mai mică problemă.


Distinsul domn doctor Andrei primeşte în direct telefonul unei telespectatoare- Mariana- disperată pentru că nu mai ştie ce să facă să capete şi ea atenţia prietenului ei- pentru că, nu-i aşa, universul femeilor se învârte inevitabi în jurul satisfacerii, fie ea şi culinară, a bărbaţilor. După câteva ironii fine la adresa telespectatoarei – ca de, cum altfel să-şi afirme superioritatea intelectuală- domn doctor îi dă reţeta garantată pentru păstrarea (şi conservarea) prietenului: să renunţe la gătitul de trei ore, să foloseasca respectivul caşcaval şi să-şi dedice timpul unor activitati tipic femeieşti- coafor şi "ce altceva mai facem noi femeile". Din tonul plin de dispreţ mă pot îndoi, pe bună dreptate, că se referea la absolvirea vreunui curs de formare sau la conducerea vreunei companii. Un exemplu de „bună practică” conformă cu reclama ar fi chiar asistenta domnului doctor- care zâmbeste aprobator, făcând sandwchiuri şi etalându-şi părul proaspăt coafat.

    Zău că nu o sa înţeleg niciodată de ce se încăpăţânează unele firme să-şi dispreţuiască atât de tare aducătoarele de venituri şi de ce sunt atât de nesigure de calitatea produselor comercializate încât simt nevoia să apeleze la stereotipuri ieftine.

Miruna M.

7 comentarii:

  1. uhhhh... asta e una din cele mai oribile reclame ever. ma bucur ca o gasesc aici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar, reclama la Delaco intra la "clasici" in domeniul misoginismului. Si pe noi ne-a deranjat teribil atitudinea dispretuitoare a companiei fata de cumparatoarele lor.....

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate pentru că la multe persoane prinde acest gen de reclamă? Asta-i armata, cu asta defilăm...

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru ca sunteti muncitoare ieftine.

    Va revoltati, divortati, 'independizati' si va angajati pe 3/4 sau 2/3 din salariul unui barbat, pentru ca intrati in depresie si va aruncati toata bruma de bani pe pastile, retete de slabire si farduri, pentru ca puneti botul la toate tampeniile, reclamele si toate cele.

    Niste baieti acolo sus rad linistiti si-si numara bancnotele.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Lotus, nu stiu cat de mult prinde, in cazul meu si al femeilor din jurul meu a "desprins" cu siguranta- din momentul in care am vazut reclama am renuntat sa cumpar produsele acestui brand. Refuz sa defilez cu o astfel de armata, prefer "sa-i fac instructajul"

    RăspundețiȘtergere
  6. @Freud, te referi la discriminarea pe piata muncii si la mitul frumusetii? Nu de-alta, dar chiar iti dau dreptate, femeile castiga mai putin decat barbatii, sunt supuse unei presiuni de a arata cat mai bine si a intruni conditiile "ideale" ( vedem exemplu de "buna practica" in reclama prezentata). Presupun ca la asta te refereai pentru ca ar fi naiv sa credem ca lucrurile stau asa, ca femeile avand de posibilitatea clara de a alege , au ales sa fie platite mai prost. Ma rog e oarecum naiv si acuzi niste femei care spun nu publicitatii ofensatoare ca "pun botul la reclame"...

    RăspundețiȘtergere
  7. Firma Delaco ne ofera multe reprezentari ale femeii in societatea romaneasca. Aici avem femeia care sta la cratita si se mira de lipsa de apreciere a barbatului. Mai avem in alta reclama imaginea femeii usoare gata sa seduca pentru "cascaval" (http://www.youtube.com/watch?v=rOAa7jmJoZI) sau cea a femeii usor de sedus prin "cascaval"(http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=2woAFVlL3PY).

    Tot Delaco ne vinde si imaginea barbatului. In reclama analizata mai sus avem psihologul de serviciu, intelectualul, in altele avem expertul in nutritie (http://www.youtube.com/watch?v=VjyME0xMfF0) care educa in stil Filantropica.

    RăspundețiȘtergere