marți, 18 decembrie 2012

ING


Femeie fiind, singurul lucru pe care ți-l poți dori este să îți cumperi pantofi și genți. Femeie fiind, ești și nerăbdătoare să o faci. Te cuprinde febra cumpărăturilor, nu mai poți aștepta până la salariu și-atunci te împrumuți. Dacă înainte nu erai independentă financiar și împrumutai bani de la o prietenă, acum poți deveni independentă numai împrumutând de la ING. Dacă plătești cu cardul de credit de la ING, nu înseamnă că te împrumuți, ci că, pur și simplu, intri puțintel în salariul următor. Cu prietena ta este în regulă să discuți înainte de a-ți cumpăra pantofii numai dacă este "fashionista" (apropo, ce este aceea o fashionistă? nu știam să existe acest cuvânt în limba română). Altfel, dacă este vorba de un împrumut de bani sau dacă prietena ta nu este expertă în modă, mai bine nu o faci. Dacă este contabilă sau asistentă imobiliară, nu se pricepe oricum la alesul pantofilor: "Să ne înțelegem, dacă prietena ta este o fashionista, e în regulă să discuți cu ea înainte să îi cumperi. Dar dacă toată conversația se rezumă la a-i cere niște bani, mai bine îți iei cardul de credit de la ING." Logic, nu?

Cele cărora se adresează ING-ul sunt femei care au ca unic scop în viață cumpărăturile. Ele se văd femei independente pentru că fac ce iși doresc cu banii și nu au nevoie să dea socotoeală nimănui. Ce fel de femei se gândesc numai la asta? Cui se adresează de fapt reprezentanții ING? Studentelor care lucrează și locuiesc într-un cămin studențesc și nu au familie de întreținut? Tinerelor care locuiesc cu părinții, cheltuiesc banii pe îmbrăcăminte și încălțăminte ca să facă paradă prin mall-uri? Femeilor care, din micul lor salariu primit pentru un job prost platit, își iau o jumătate de geantă din salariul actual, iar jumătate din următorul și așteaptă ca soțul să acopere toate cheltuielile casei? Sunt aceste femei independente cu sau fără ING? Există ele sau sunt doar un vis de expus femeilor naive? Dacă nu există, atunci sunt încurajate să îndrăznească să devină: "Fii independentă financiar!" Parcă ar fi un curs prost de introducere în autoterapia asistată care încurajează femeia să fie independentă și să realizeze că este matură, dar care are argumente de doi lei (pardon, de 100 lei, 50 la achiziționarea cardului și alți 50 după cheltuirea sumei de 1000 de lei): "Si, data viitoare cand treci pe langa vitrina cu acea geanta superba, nu uita ca esti un om mare si ca nu trebuie sa ceri voie nimanui ca sa-ti indeplinesti dorințele". Parcă este luată în derâdere toată lupta dată de femei de-a lungul timpului pentru câștigarea independenței economice.

Faptul că femeia careia se adresează ING-ul este salariată, nu trebuie să ne facă să lăudăm ideea și să spunem: "În sfârșit, se vede în femeie și altceva decât o casnică!". Dacă nu ar fi fost salariată, nu ar fi avut un card. Femeia are un serviciu ca să poată să cheltuiască, să "se pună pe cumpărături". Cu cât cheltuiește mai mult, cu atât primește mai mulți bani de la ING. Femeia ING face parte din gașca acelor femei naive care nu se gîndesc decât la aspectul exterior și care au atâta creier cât să creadă că independența financiară vine de la o bancă. Vă regăsiți în acest peisaj? Dacă nu, poate răspundeți la e-mailul primit de la ING sau poate vă îndreptați către alte bănci.

Aș dori, în cazul în care sunteți bărbat sau aveți prieteni bărbați "fashioniști" sau nu, să îmi trimiteți un mesaj pe care l-a/ți primit de la ING în această perioadă și care face reclamă la cardul de credit. Sunt curioasă care este discursul pentru un bărbat. Mă întreb dacă li se oferă independența de a merge la bere sau la striptis cu prietenii, dacă li se oferă posibilitatea de a lua soției un nou aragaz sau o casă la munte. Sunt curioasă cum ar gâdila ei bărbații, cum i-ar face să se simtă deștepți și stăpîni pe ceea ce fac.


Simona N.

luni, 17 decembrie 2012

E petrecerea mea şi pot veni nemachiată dacă vreau!

Industria de beauty trebuie să vândă. Ca să vândă trebuie să ne creeze nevoi. Toate reclamele ne promit tinereţe fără bătrâneţe, gene luuuungi-luuuungi, buze voluminoase, păr strălucitor, prospeţime, piele catifelată, etc. Toate reclamele ne spun că frumuseţea vine din interior, dar dacă nu utilizezi produsele lor ea nu va ieşi la iveală nici trasă cu harponul. Toate reclamele ne spun că o femeie „normală”, o femeie care se simte bine trebuie să arate ca modelul lor.






Noi vă propunem un altfel de model: modelul fetei care ridică din umeri ori de câte ori simte asupra ei presiunea de a fi încadrată în vreun standard de frumuseţe, modelul fetei care nu are nevoie de branduri pentru a se simţi încrezătoare, care se poate distra cu prietenii ei, ignorând mesajele publicitare.

Andreea M.

luni, 10 decembrie 2012

INTRO Video Nu publicitatii ofensatoare!

Să păşim cu grijă înspre universul minimalist al reclamelor?
Mai bine să păşim în afara lui....




Universul femeilor din reclame este mai degrabă minimalist. Femeile sunt preocupate de frumuseţe, treburi casnice, creşterea şi îngrijirea copiilor. Adică preponderent de, să le spunem, “casă” şi “acasă”. Femeile sunt fiinţe private.
Eroare, însă!

Universul cotidian al femeilor este mai complex decât ne arată reclamele. Este unul în care spaţiul privat şi cel public interferează. Nu discutăm aici dacă intersecţia declanşează un echilibru sau nu. Este un alt scenariu. Să rămânem la întretăiere. Cea puţin sau deloc observabilă “ochiului” reclamelor ori celui al advsertiserilor. 
Reclamele construiesc o lume reducţionistă. Când nu bagatelizează, încearcă să introducă femeile într-un soi de mulaj prestabilit, fără legătură cu “modelul”. Îmi aduc aminte întocmai de Patul lui Procust. Femeile, nu sunt aşa? Nu încap acolo? Lasă că ne descurcăm noi, le “decupăm” noi să corespundă proiecţiei noastre despre rolurile şi menirea femeilor în lume.   

Ce facem cu femeia publică? Ne prefacem că ea nu există?
Cam da este răspunsul reclamelor care valsează cu graţie înspre potenţialele consumatoare.

Ce poţi face tu când te uiţi la astfel de reclame?
Ridici din umeri şi te încrunţi cu amuzament şi nedumerire. Apoi te întrebi. Unde sunt eu în toată această poveste.....? 
Răspunsul reclamelor vine într-o clipită: nu eşti acolo. Pentru că reclamele au legătură mai degrabă cu femeile imaginate.

Oana Băluţă

vineri, 7 decembrie 2012

Kotex


Că reclamele rar prezintă realități din viața femeilor știm deja, dar zău că nimic nu mi se pare mai deformat și distanțat de realitate decât modul în care este prezentată o realitate din viața femeilor: menstruația. Pe cuvant, când mă uit la reclamele pentru tampoane mă întreb de unde sunt femeile respective căci eu în 15 ani nu am trecut vrodată prin starea aceea minunată de euforie și zău că nu am întalnit-o nici măcar la o singură femeie din jurul meu- nu cântăm în cor și nu alergăm pe plajă în colanți albi. Om fi noi mai ciudate…

Am apreciat campania celor de la Kotex pentru că reprezintă un început în demitizarea perioadei menstruației. Sincer, aștept cu nerabdare si promit să fiu cumpărătoare fidelă companiilor care vor spune onest: băi, știm că e nașpa, dar măcar te scăpam de o problemă!  Serios acum, nu e mai simplu decât dansurille pe plajă, în autobuze , decât pufoșenii si multe zâmbete? Cu siguranță e mai onest si mai real!
Miruna M.

luni, 3 decembrie 2012

Heineken


         Probabil cea mai misogină reclamă din lume...acesta a fost primul gând care mi-a trecut prin minte când, din întâmplare, am ajuns să văd ultima reclamă de la Heineken. Interesant este că spotul nu durează mai mult de 30 de secunde și cu toate astea sunt suficiente pentru a lăsa orice persoană (cu detectorul de sexism pornit ) cu un zâmbet sardonic în colțul gurii și cu dorința de a da o replică ironică.
Se pare că  Heineken încearcă să ne convingă că există o adevărată frăție a producătorilor de bere care se luptă acerb în încercarea de a ne arăta ca misoginismul are întâietate în rândul băutorilor de bere, un adevărat afront față de bărbați ( dacă aș fi în locul lor probabil m-aș simti destul de deranjată că portretul meu este vizualizat dintr-o asemenea perspectivă)
Revenind la spot, nici nu știu ce mi s-a părut mai stupid, idealul de femeie perfectă rupt mai de graba dintr-o lume utopica este deja suprautilizat, însă încercarea de a o și robotiza este o noutate.
Ba mai mult, remodelarea acesteia este cu adevărat ieșita din comun. Mi-e teamă că cel care a venit cu acest concept a luat ad litter am sintagma „Dragostea trece prin stomac” și i-a îndesat cu grija un butoi de bere, nu de alta,dar să-i fie mai la îndemână când își îndeplinește sarcina de a servi aceasta licoare.
După un ritual rupt din filmele SF, spotul se termina de-a dreptul înălțător, o singura domnișoara nu este suficientă, ea se triplează, alte două dive îi vin în ajutor, același chip, același corp, dar cui ii pasa? Doar personajul principal este butoiul de bere!

      Arina I.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Vodka Tazovsky

Un bar, un tip la bar, un tip la bar cu un pahar de votca. Până aici, nimic spectaculos. Şi nici ofensator, însă situaţia nu putea să se menţină aşa pe durata întregii reclame, că doar singurele criterii de calitate şi inedit în publicitate au devenit promovarea stereotipurilor şi a situaţiilor ofensatoare pentru femei. Iar această reclamă nu numai că nu se lasă mai prejos, dar ţinteşte un loc fruntaş în clasamentul de specialitate.

Ca atare, domnul în cămaşa bleumarin zâmbeşte şăgalnic atunci când aude o voce lascivă (cum altfel?) întrebându-l dacă e „singurel” (diminutivele pitzi n-ar putea lipsi din cadru), însă rânjetul îi cam îngheaţă atunci când o vede pe EA: diva blonda siliconată, decoltată şi cu mini căţelul la subţiori. Dar de ce să te opreşti aici când poţi fi şi mai ofensator? O singură privire către avalanşa de votcă din pahar îi oferă tânărului o incursiune în viitor, unul destul de sumbru, în care ea se plictiseşte teribil în timp ce el admiră cult panorama unui oraş; în care ea încearcă să schieze pe tocuri şi în fustă mini în timp ce el se bucură, echipat corespunzător, de o zi frumoasă de iarnă la munte; în care ea vorbeşte tare la telefon şi salută actorii de pe scenă în timp ce el urmăreşte atent piesa de teatru; în care ea dansează „sexy” pe lângă bunicuţul înfiorat de desfrâul la care e martor, spre groaza nepotului. 

Dispreţul şi oripilarea faţă de acea fiinţă inferioară i se citeşte pe faţă la fiecare secvenţă, determinându-l în final să încerce să scape de ea. Nici această secvenţă nu putea să scape de creativitatea publicitarilor, aşa că mai e aruncată o mică pastilă: atunci când bărbatul îi spune că e surdo-mut, ea îi încearcă văzul cu mâna. De unde ar trebui sa tragem (din nou) concluzia că femeia e proastă şi confundă surzenia şi muţenia cu orbirea. Să recapitulăm: el o aude, întoarce capul, dar este isteţ şi îi spune că e surdo-mut. 

Sloganul acestei mărci o fi “Intelligently distilled” („Distilata intelligent”), dar reclama este oricum altcumva, mai puţin inteligentă. Pentru că inteligentul trezit la realitate de votcă spune că este surdo-mut. Pentru că foloseşte stereotipuri ieftine despre femeia tută, blondă, siliconată, superficială, cu fusta de o palmă şi decolteul de vreo trei, cu geanta pe cot şi căţeluşul sub braţ, care nu apreciază elementele culturale, călătoriile şi nu ştie să se comporte altfel decât ca o dansatoare de striptise. Pentru că este ofensatoare. 


Ioana D.