marți, 18 decembrie 2012

ING


Femeie fiind, singurul lucru pe care ți-l poți dori este să îți cumperi pantofi și genți. Femeie fiind, ești și nerăbdătoare să o faci. Te cuprinde febra cumpărăturilor, nu mai poți aștepta până la salariu și-atunci te împrumuți. Dacă înainte nu erai independentă financiar și împrumutai bani de la o prietenă, acum poți deveni independentă numai împrumutând de la ING. Dacă plătești cu cardul de credit de la ING, nu înseamnă că te împrumuți, ci că, pur și simplu, intri puțintel în salariul următor. Cu prietena ta este în regulă să discuți înainte de a-ți cumpăra pantofii numai dacă este "fashionista" (apropo, ce este aceea o fashionistă? nu știam să existe acest cuvânt în limba română). Altfel, dacă este vorba de un împrumut de bani sau dacă prietena ta nu este expertă în modă, mai bine nu o faci. Dacă este contabilă sau asistentă imobiliară, nu se pricepe oricum la alesul pantofilor: "Să ne înțelegem, dacă prietena ta este o fashionista, e în regulă să discuți cu ea înainte să îi cumperi. Dar dacă toată conversația se rezumă la a-i cere niște bani, mai bine îți iei cardul de credit de la ING." Logic, nu?

Cele cărora se adresează ING-ul sunt femei care au ca unic scop în viață cumpărăturile. Ele se văd femei independente pentru că fac ce iși doresc cu banii și nu au nevoie să dea socotoeală nimănui. Ce fel de femei se gândesc numai la asta? Cui se adresează de fapt reprezentanții ING? Studentelor care lucrează și locuiesc într-un cămin studențesc și nu au familie de întreținut? Tinerelor care locuiesc cu părinții, cheltuiesc banii pe îmbrăcăminte și încălțăminte ca să facă paradă prin mall-uri? Femeilor care, din micul lor salariu primit pentru un job prost platit, își iau o jumătate de geantă din salariul actual, iar jumătate din următorul și așteaptă ca soțul să acopere toate cheltuielile casei? Sunt aceste femei independente cu sau fără ING? Există ele sau sunt doar un vis de expus femeilor naive? Dacă nu există, atunci sunt încurajate să îndrăznească să devină: "Fii independentă financiar!" Parcă ar fi un curs prost de introducere în autoterapia asistată care încurajează femeia să fie independentă și să realizeze că este matură, dar care are argumente de doi lei (pardon, de 100 lei, 50 la achiziționarea cardului și alți 50 după cheltuirea sumei de 1000 de lei): "Si, data viitoare cand treci pe langa vitrina cu acea geanta superba, nu uita ca esti un om mare si ca nu trebuie sa ceri voie nimanui ca sa-ti indeplinesti dorințele". Parcă este luată în derâdere toată lupta dată de femei de-a lungul timpului pentru câștigarea independenței economice.

Faptul că femeia careia se adresează ING-ul este salariată, nu trebuie să ne facă să lăudăm ideea și să spunem: "În sfârșit, se vede în femeie și altceva decât o casnică!". Dacă nu ar fi fost salariată, nu ar fi avut un card. Femeia are un serviciu ca să poată să cheltuiască, să "se pună pe cumpărături". Cu cât cheltuiește mai mult, cu atât primește mai mulți bani de la ING. Femeia ING face parte din gașca acelor femei naive care nu se gîndesc decât la aspectul exterior și care au atâta creier cât să creadă că independența financiară vine de la o bancă. Vă regăsiți în acest peisaj? Dacă nu, poate răspundeți la e-mailul primit de la ING sau poate vă îndreptați către alte bănci.

Aș dori, în cazul în care sunteți bărbat sau aveți prieteni bărbați "fashioniști" sau nu, să îmi trimiteți un mesaj pe care l-a/ți primit de la ING în această perioadă și care face reclamă la cardul de credit. Sunt curioasă care este discursul pentru un bărbat. Mă întreb dacă li se oferă independența de a merge la bere sau la striptis cu prietenii, dacă li se oferă posibilitatea de a lua soției un nou aragaz sau o casă la munte. Sunt curioasă cum ar gâdila ei bărbații, cum i-ar face să se simtă deștepți și stăpîni pe ceea ce fac.


Simona N.

luni, 17 decembrie 2012

E petrecerea mea şi pot veni nemachiată dacă vreau!

Industria de beauty trebuie să vândă. Ca să vândă trebuie să ne creeze nevoi. Toate reclamele ne promit tinereţe fără bătrâneţe, gene luuuungi-luuuungi, buze voluminoase, păr strălucitor, prospeţime, piele catifelată, etc. Toate reclamele ne spun că frumuseţea vine din interior, dar dacă nu utilizezi produsele lor ea nu va ieşi la iveală nici trasă cu harponul. Toate reclamele ne spun că o femeie „normală”, o femeie care se simte bine trebuie să arate ca modelul lor.






Noi vă propunem un altfel de model: modelul fetei care ridică din umeri ori de câte ori simte asupra ei presiunea de a fi încadrată în vreun standard de frumuseţe, modelul fetei care nu are nevoie de branduri pentru a se simţi încrezătoare, care se poate distra cu prietenii ei, ignorând mesajele publicitare.

Andreea M.

luni, 10 decembrie 2012

INTRO Video Nu publicitatii ofensatoare!

Să păşim cu grijă înspre universul minimalist al reclamelor?
Mai bine să păşim în afara lui....




Universul femeilor din reclame este mai degrabă minimalist. Femeile sunt preocupate de frumuseţe, treburi casnice, creşterea şi îngrijirea copiilor. Adică preponderent de, să le spunem, “casă” şi “acasă”. Femeile sunt fiinţe private.
Eroare, însă!

Universul cotidian al femeilor este mai complex decât ne arată reclamele. Este unul în care spaţiul privat şi cel public interferează. Nu discutăm aici dacă intersecţia declanşează un echilibru sau nu. Este un alt scenariu. Să rămânem la întretăiere. Cea puţin sau deloc observabilă “ochiului” reclamelor ori celui al advsertiserilor. 
Reclamele construiesc o lume reducţionistă. Când nu bagatelizează, încearcă să introducă femeile într-un soi de mulaj prestabilit, fără legătură cu “modelul”. Îmi aduc aminte întocmai de Patul lui Procust. Femeile, nu sunt aşa? Nu încap acolo? Lasă că ne descurcăm noi, le “decupăm” noi să corespundă proiecţiei noastre despre rolurile şi menirea femeilor în lume.   

Ce facem cu femeia publică? Ne prefacem că ea nu există?
Cam da este răspunsul reclamelor care valsează cu graţie înspre potenţialele consumatoare.

Ce poţi face tu când te uiţi la astfel de reclame?
Ridici din umeri şi te încrunţi cu amuzament şi nedumerire. Apoi te întrebi. Unde sunt eu în toată această poveste.....? 
Răspunsul reclamelor vine într-o clipită: nu eşti acolo. Pentru că reclamele au legătură mai degrabă cu femeile imaginate.

Oana Băluţă

vineri, 7 decembrie 2012

Kotex


Că reclamele rar prezintă realități din viața femeilor știm deja, dar zău că nimic nu mi se pare mai deformat și distanțat de realitate decât modul în care este prezentată o realitate din viața femeilor: menstruația. Pe cuvant, când mă uit la reclamele pentru tampoane mă întreb de unde sunt femeile respective căci eu în 15 ani nu am trecut vrodată prin starea aceea minunată de euforie și zău că nu am întalnit-o nici măcar la o singură femeie din jurul meu- nu cântăm în cor și nu alergăm pe plajă în colanți albi. Om fi noi mai ciudate…

Am apreciat campania celor de la Kotex pentru că reprezintă un început în demitizarea perioadei menstruației. Sincer, aștept cu nerabdare si promit să fiu cumpărătoare fidelă companiilor care vor spune onest: băi, știm că e nașpa, dar măcar te scăpam de o problemă!  Serios acum, nu e mai simplu decât dansurille pe plajă, în autobuze , decât pufoșenii si multe zâmbete? Cu siguranță e mai onest si mai real!
Miruna M.

luni, 3 decembrie 2012

Heineken


         Probabil cea mai misogină reclamă din lume...acesta a fost primul gând care mi-a trecut prin minte când, din întâmplare, am ajuns să văd ultima reclamă de la Heineken. Interesant este că spotul nu durează mai mult de 30 de secunde și cu toate astea sunt suficiente pentru a lăsa orice persoană (cu detectorul de sexism pornit ) cu un zâmbet sardonic în colțul gurii și cu dorința de a da o replică ironică.
Se pare că  Heineken încearcă să ne convingă că există o adevărată frăție a producătorilor de bere care se luptă acerb în încercarea de a ne arăta ca misoginismul are întâietate în rândul băutorilor de bere, un adevărat afront față de bărbați ( dacă aș fi în locul lor probabil m-aș simti destul de deranjată că portretul meu este vizualizat dintr-o asemenea perspectivă)
Revenind la spot, nici nu știu ce mi s-a părut mai stupid, idealul de femeie perfectă rupt mai de graba dintr-o lume utopica este deja suprautilizat, însă încercarea de a o și robotiza este o noutate.
Ba mai mult, remodelarea acesteia este cu adevărat ieșita din comun. Mi-e teamă că cel care a venit cu acest concept a luat ad litter am sintagma „Dragostea trece prin stomac” și i-a îndesat cu grija un butoi de bere, nu de alta,dar să-i fie mai la îndemână când își îndeplinește sarcina de a servi aceasta licoare.
După un ritual rupt din filmele SF, spotul se termina de-a dreptul înălțător, o singura domnișoara nu este suficientă, ea se triplează, alte două dive îi vin în ajutor, același chip, același corp, dar cui ii pasa? Doar personajul principal este butoiul de bere!

      Arina I.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Vodka Tazovsky

Un bar, un tip la bar, un tip la bar cu un pahar de votca. Până aici, nimic spectaculos. Şi nici ofensator, însă situaţia nu putea să se menţină aşa pe durata întregii reclame, că doar singurele criterii de calitate şi inedit în publicitate au devenit promovarea stereotipurilor şi a situaţiilor ofensatoare pentru femei. Iar această reclamă nu numai că nu se lasă mai prejos, dar ţinteşte un loc fruntaş în clasamentul de specialitate.

Ca atare, domnul în cămaşa bleumarin zâmbeşte şăgalnic atunci când aude o voce lascivă (cum altfel?) întrebându-l dacă e „singurel” (diminutivele pitzi n-ar putea lipsi din cadru), însă rânjetul îi cam îngheaţă atunci când o vede pe EA: diva blonda siliconată, decoltată şi cu mini căţelul la subţiori. Dar de ce să te opreşti aici când poţi fi şi mai ofensator? O singură privire către avalanşa de votcă din pahar îi oferă tânărului o incursiune în viitor, unul destul de sumbru, în care ea se plictiseşte teribil în timp ce el admiră cult panorama unui oraş; în care ea încearcă să schieze pe tocuri şi în fustă mini în timp ce el se bucură, echipat corespunzător, de o zi frumoasă de iarnă la munte; în care ea vorbeşte tare la telefon şi salută actorii de pe scenă în timp ce el urmăreşte atent piesa de teatru; în care ea dansează „sexy” pe lângă bunicuţul înfiorat de desfrâul la care e martor, spre groaza nepotului. 

Dispreţul şi oripilarea faţă de acea fiinţă inferioară i se citeşte pe faţă la fiecare secvenţă, determinându-l în final să încerce să scape de ea. Nici această secvenţă nu putea să scape de creativitatea publicitarilor, aşa că mai e aruncată o mică pastilă: atunci când bărbatul îi spune că e surdo-mut, ea îi încearcă văzul cu mâna. De unde ar trebui sa tragem (din nou) concluzia că femeia e proastă şi confundă surzenia şi muţenia cu orbirea. Să recapitulăm: el o aude, întoarce capul, dar este isteţ şi îi spune că e surdo-mut. 

Sloganul acestei mărci o fi “Intelligently distilled” („Distilata intelligent”), dar reclama este oricum altcumva, mai puţin inteligentă. Pentru că inteligentul trezit la realitate de votcă spune că este surdo-mut. Pentru că foloseşte stereotipuri ieftine despre femeia tută, blondă, siliconată, superficială, cu fusta de o palmă şi decolteul de vreo trei, cu geanta pe cot şi căţeluşul sub braţ, care nu apreciază elementele culturale, călătoriile şi nu ştie să se comporte altfel decât ca o dansatoare de striptise. Pentru că este ofensatoare. 


Ioana D.


sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Lazarus, Luis Lazarus. Acest agent 000 de la Look TV


Zeus TV ne anunță că începe o nouă emisiune pe Look TV, show-ul PE BUNE prezentat de Luis Lazarus. Pentru a face publicitate acestei emisiuni, Luis Lazarus a pozat alături de șapte tinere nude. Din declarațiile realizatorilor publicității, aflăm că atmosfera a fost incendiară. Deși era frig în platou, nici măcar o fată  nu a dorit ca studioul să fie încălzit. Pesemne că asta se întâmplă când îl ai pe Lazarus prin preajmă, simți cum se emană căldură suficientă pentru un batalion de femei. Realizatorilor, în schimb, pare că li s-a făcut cald de la priveliștea din platou: "atât putem spune: ne-a fost cald în platou. foarte cald!" Cum s-a încins atmosfera, vom afla îndată.


Regizorului Petre Năstase i-a venit ideea femeilor dezbrăcate de la titlul emisiunii lui Lazarus: "titlul emisiunii este PE BUNE. Am zis: Dar de ce n-ar sta Lazarus pe cele mai bune din București?" Chiar așa: de ce nu? Doar a devenit o modă să faci din femei obiecte de mobilier pentru bărbați (vedeți analiza Oana V despre obiectele de mobilier din emisiunea lui Cătălin Botezatu). Regizorul adaugă, pentru ca lucrurile să fie foarte clare: "din aceste fete am făcut o super-canapea". Dacă declarațiile oficiale sunt acestea, vă puteți imagina ce a fost la gura realizatorilor (la propriu și la figurat) în timpul filmărilor? Vă imaginați ce a trebuit să suporte acele manechine?


În ceea ce-l privește pe Luis Lazarus, el nu se lasă impresionat de nuditatea din jur, drept dovadă titlul clipului realizării pictorialului: "Nu orice bărbat poate sta relaxat între 7 femei dezbrăcate". Pesemne doar un bărbat adevărat, care le poate poseda PE BUNE pe toate, un supererou relaxat și bine dotat care termină "șapte dintr-o lovitură". El intră în scenă precum invincibilul James Bond, un James Bond carpatin căruia i se pregătește un scenariu misogin ca și omologului său american. Ca orice Bond care se respectă, nu se lasă impresionat nici de invidia confraților. Cameramanul din platou rostește: "Hai c-ar trebui să fii foarte bucuros că ai o asemenea canapea". Invidia se simte în aer, în reflectoare, în nădragi. Creier nu pare să plutească pe-acolo. Ar dori și ceilalți un mobilier oarecare, dar din femei, cât mai multe femei. Indivizii din platou par a fi cu toții niște netreziți din visul puber, cel care se năștea, în cazul unora, în fața ecranului pe care rula un film porno. Ei se întreabă pesemne cum ar fi să le aibă și ei pe toate, pe bune, în realitate, că virtual au avut probabil multe din adolescență până acum.

De ce nu se lasă Lazarus impresionat? De ce este el diferit de ceilalți? De ce rămâne serios, cu mâinile la tâmplă sau împreunate gânditor? Pentru el, canapeaua de femei are altă valoare, nu cea dată de realizatorii perverși ai pictorialului: "Am făcut acest pictorial care vrea să reprezinte o situație, momentul când toate măștile cad și viziunea este nudă. Adevărurile sunt spuse și realitățile prezentate în adevărata lor lumină. Prezența fetelor goale susține metaforic ideea emisiunii care va incepe pe data de 19 noiembrie 2012". Toată această declarație pare spusă la mișto, este o gargară fără sens. Domnule Lazarus, măștile se poartă pe față, nu pe sâni sau pe sex. PE BUNE! De la Lazarus zicere: "Viziunea este nudă", iar adevărurile și realitățile "sunt prezentate în adevărata lor lumină". Serios? Nu e un paradox aici? Viziunea și realitatea sunt două lucruri diferite. Mă rog, poate nu știați. Trecem și peste asta. Poate a fost frig în platou și ați răcit și ideile din urmă nu au ieșit tocmai coerente. Poate că totuși nu ați rămas indiferent în fața celor șapte domnișoare (de fapt au fost optzeci la început). După cum vreți să arătați, femeia goală este simbolul adevărului gol-goluț, dacă pot să mă exprim așa. Cel care exprimă acest adevăr nu ar trebui să fie și el gol, lipsit de orice secrete? Să se arate curat și drept în fața tuturor? Vă văd îmbrăcat până-n gât. Cum puteți să vă sustrageți ideii de adevăr chiar dumneavoastră? E frumos? Dacă ne dați simboluri, încercați să pară că le înțelegeți și nu ne mai vindeți inepții ca să ascundeți faptul că vreți să atrageți audiență cu femei goale. Ne-am săturat ca de mere acre de acest procedeu care vă scutește să gândiți. Puneți o femeie goală acolo unde ar trebui să se vadă o idee bună, o imaginație trează și deșteaptă, bun simț și artă, arta de a realiza emisiuni, pictoriale, mesaje publicitare. Femeia obiect sexual "vă salvează" atunci când n-aveți creier, în schimb vă chinuiți să îi arătați zi de zi că nu e bună decât de bibelou, că n-aveți nevoie de ea, că poate veni alta în loc oricând și că voi sunteți buricul universului. Începeți să vă maturizați, treziți-vă din visul puber și fiți coerenți. Până atunci, vom fi cu ochii pe voi și vom protesta!

Așa mă gîndeam să-mi închei textul când mi-a venit ideea de a mai da o șansă justițiarului Lazarus. Mi-am zis: i s-a pregătit un scenariu misogin pentru atragerea audienței. Ia să vad dacă nu cumva emisiunea este una decentă și eu nu am punctat acest lucru. Am ratat prima emisiune. În cea de-a doua, Lazarus, Luis Lazarus, anunță subiectele emisiunilor viitoare. E vorba despre niște tipologii (am putea să le spunem de fapt strereotipuri românești eterne) printre care enumăr: fufa de Dorobanți sau Decebal (după caz), pițiponcul narcisist și metrosexual, boșorogul monden, interlopul agresiv cu tendințe paranoice, manelistul analfabet cu și fără voce, diva cu trecut dubios, amanta de milionar, obsedata de operații estetice, indecisul sexual cu alură moralizatoare etc. Domnilor producători, domnule Lazarus, aceste clasificări se ascund sub denumirea de satiră. Dacă e satiră, înseamnă că nu e vorba de discriminare, nu suntem serioși și deci nu e grav. Cam așa ascundem adevărul acela mult lăudat sub preș.

Am urmărit și a treia emisiune despre fufa de Dorobanți și declar că nu mai suport să mai văd vreun episod și că v-aș ruga, dacă dați întâmplător pe Look TV, să mă mai țineți și pe mine la curent cu isprăvile domnului vizionar. Iată că fufa de Dorobanți se plimbă pe la mall, vrea apartamente și mașini de lux fără să muncească, se trezește la 12 și își caută în agendă următoarele victime. Merge la spa...Avem ideea completă a nulității cu pretenții pe care vrea s-o evoce Look TV. Seamănă, ca să zic așa, cu emisiunea PE BUNE care este de o incoerență totală. Ce am aflat și mi se pare interesant este că Metrorex nu a acceptat să facă reclamă emisiunii lui Lazarus cu pictorialul despre care v-am povestit drept care felicit compania respectivă!

Videoclipul intitulat "Nu orice bărbat poate sta relaxat între 7 femei dezbrăcate!", cuprinzand imagini de la realizarea sedinței foto, il puteti urmări AICI

Simona N.


UPDATE:  Se pare că reclama la emisiunea lui Lazarus a reuşit să enerveze mai multe cititoare. Mai jos aveti mailul pe care l-am primit de la Corina Matei:

"Observ des reclame ofensatoare, însă sunt atât de comune şi stereotipizare încât trec uşor pe lângă mine. Însă asta a întrecut orice limită a bunului simţ. 
Vineri, 16 noiembrie 2012, a apărut în suplimentul Click TV (pe coperta spate) reclama la noua emisiune a lui Luis Lazarus, "Pe bune". Lazarus, în centru, la costum, înconjurat de şapte femei goale şi STÂND pe una dintre ele!!! Picior peste picior şi cu mâinile împreunate, încearcă să transmită seriozitate şi control. Control asupra...femeilor? "Pe buneee"?
Şi uite cum, din nou, femeile sunt doar nişte obiecte, goale, menite să fie "animalele de companie" ale unui domn-vedetă şi să aducă un plus imaginii acestuia. Ele iar sunt puse într-o lumină proastă, de subordonate ale bărbatului. Scârbos!"

Corina M.

joi, 22 noiembrie 2012

Pahar Coca-Cola


Când credeam că sunt în siguranţă în casă, cu televizorul închis şi nici o revistă prin preajmă, publicitatea a ţinut să mă urmărească şi pe paharul de Coca-Cola. Pentru că trăiesc pentru momentele în care un tip cu o expresie desenată dubioasă mă laudă că am gătit la fel de bine ca mama lui.

Alice I.




marți, 20 noiembrie 2012

Poveştile unei femei mulțumite. De la Strauss


"Femeile îndeplinesc o mulţime de roluri: mamă, soţie, soră, prietenă, colegă… Sunt atâtea, iar ele trebuie să le facă faţă tuturor. Femeile au grijă de casă şi tot femeile au grijă de cei dragi. O zi obisnuită din viaţa unei femei înseamnă momente nenumărate în care ea se dedică în întregime celorlalti. Acesta este insight-ul pe care l-am descoperit în urma studiilor efectuate în rândul publicului nostru ţintă. Asa am ajuns la concluzia că femeile au nevoie de un moment numai al lor. Momentul oferit de o ceaşcă de Doncafé.”, au precizat reprezentanţii Strauss România.


Numele meu fie Maria. La sfârşitul dimineţii, în unicul moment care a rămas numai al meu, simt nevoia să rememorez clipele de neuitat din copilărie și adolescentă: primul contact cu el, băieţelul din cartier căruia i-am lipit peste rană întâiul din mulţii plasturi colorati, primul secret din multele şoptite la urechea lui, prima atingere de mână, fiorul dragostei cu miile de stoluri de fluturi în stomac...Am îndrăznit şi am dat naștere unei povești de dragoste foarte frumoase. Știu că aceasta nu ar fi fost posibilă fără el, doar împreună am construit-o.


A trecut ceva vreme de atunci şi a început o nouă poveste. Dragostea noastră s-a materializat şi astăzi avem mulţi copii cărora le închei șireturile cu aceeaşi dragoste cu care îi lipeam lui plasturii haioși. Acum, în fiecare dimineată, o parte din copiii noștri pleacă la şcoală sau poate cu una din cele şase biciclete parcate lângă garaj, iar eu rămân o clipă așezată pe treptele casei, trăgându-mi sufletul fericită, înainte de a pregăti masa pentru prânz. Reveria instalată după "momentele dăruite altora", momentul pe care mi-l dăruiesc numai mie, are loc sub învăluirea cafelei Doncafé de la Strauss.


Aş mai putea avea totuşi alte o mie de gânduri. Unde eşti tu? mă pot întreba. De unde erai prezent în toate momentele vieţii noastre de dinainte, acum nu mai eşti nicăieri. Nici când închei miile de şireturi cu dragoste, nici când aşez cu atenţie milioanele de tacâmuri pentru masa de prânz sau cină, nici când se instalează unicul și scurtul meu moment de visare în care mă gândesc la fluturii noştri fugiţi în lume. Mă pot gândi că ceea ce era la început îndrăgostirea noastră s-a transformat dintr-odată în preocupările şi grijile mele. Nu o fac totuşi. Nu mă întreb nicio clipă nici de ce nu sunt eu acolo unde eşti tu plecat, iar tu aici unde se învârte universul meu casnic. Nici măcar când fac cafeaua nu am micile mele momente de introspecţie. Sunt doar mulţumită că găsesc acest scurt moment numai pentru mine. Se pare că şturlubaticul nostru cel mic vrea să ne jucăm cu maşinuţa, iar eu nu am astfel de cugetări triste. Îmi reiau atribuţiile de mamă zâmbitoare la datorie. Până mâine, când voi avea iar câteva minute pentru mine, şi cine ştie care o să-mi mai fie povestea...


Numele meu fie Adela. Sunt o femeie de afaceri fericită. Eu şi soţul meu avem o grădiniţă și un restaurant. Sunt foarte ocupată, dar nu atât cât să nu găsesc un moment de respiro pentru a savura o ceaşcă de cafea. În acest moment, după multe momente dăruite altora, mă opresc şi îmi aduc aminte cu drag de clipele frumoase trăite în copilărie și adolescenţă alături de cel care mi-a devenit soţ.
Oare unde este el acum? aş putea să mă întreb.
De ce nu este aici să mă ajute? Eu muncesc din greu şi el nu este prezent. Nu mă întreb asta pentru că ştiu că el rezolvă acum probleme administrative legate de afacerile noastre. Ne simţim împliniţi. Suntem mult mai ocupaţi decât înainte, dar avem şi momente de calm în care ne putem gândi la noi înşine, la pasiunile şi la proiecte noastre de viitor. Ca şi momentul acesta în care, după ce dedic atâtea momente clienţilor noştri, pot să-mi permit micul meu capriciu de moment şi să savurez o cafea Doncafé. Acum mă gândesc la îndrăgostirea noastră. Mâine alta o sa îmi fie, poate, povestea şi o să mă gândesc la muzeele pe care vreau să le vizităm în vacanţă sau la cărţile pe care nu le-am terminat de citit şi abia aştept să le reiau. Cine ştie?


Vă rog, spuneţi-mi că povestea cea mai plauzibilă este cea de-a doua și că avem în reclama de la Strauss o femeie de afaceri care are/lucrează la o grădiniţă şi/sau la un restaurant și că, în ziua ei obişnuită de lucru, îşi ia o pauză pentru o ceaşcă de cafea. Vreau să mă bucur că greșesc când imaginez prima poveste şi că aceasta e una dintre reclamele de pus la rubrica "Bune practici".


Reprezentanţii Strauss ne spun ca s-au gândit bine când au făcut reclama, că au făcut chiar studii pentru a înţelege de ce anume au nevoie femeile. Că s-au gândit la femeia "mamă, sotie, soră, prietenă, colegă..." deşi eu nu o văd decât în ipostaza de mamă sau, cel mult, de femeie de afaceri. Ei mai spun că o zi obişnuită din viaţa femeilor înseamnă multe momente dedicate celorlalti şi că au ajuns la concluzia că aceastea au nevoie "de un moment numai al lor. Momentul oferit de o ceaşcă de Doncafé". Într-adevăr, unele femei nu au timp să îşi savureze cafeaua, dar sunt convinsă, în acelaşi timp, că femeile interogate voiau mult mai mult decât momentul zilnic în care să îşi bea cafeaua, că ele au nevoie ca cel de lângă să fie mai prezent, să ajute la educarea copiilor, la întreţinerea ordinii în casă, să participe la momente importante din viaţa lor sau să ajute la realizarea proiectelor comune. Ar fi prea simplu să uşurăm ziua dublă de lucru a femeilor cu numai o ceașcă de Doncafé. Că reprezentanţii Strauss ar fi putut să transmită mai mult, dar s-au oprit la un mic moment al zilei, capriciul savurării unei cafele bune, pot să înţeleg. Ce nu pot să înteleg este de ce dau explicaţia atât de clară că ştiu nevoile femeilor și că acestea se opresc la "momentul oferit de o ceaşcă de Doncafé".
Ei înşişi, prin declaraţia lor, mă împing spre prima poveste relatată.
Era simplu să declare că femeile, pe lângă tot ce înfăptuiesc și visează, au nevoie şi de un moment unic oferit de Doncafé. Nu era greu.


Simona N


sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Tuborg- Pahar plin de misoginism



În seria reclamelor sexiste la bere se află şi o reclamă, ceva mai veche, la berea Tuborg, in care un bărbat se afla la masa unui bar având în faţă o bere Tuborg, dar şi o femeie pe care o considera neatrăgătoare si plictisitoare.
Pe măsura ce bărbatul îşi consumă berea, femeia respectiva devine din ce in ce mai atrăgătoare şi mai provocatoare, spre încântarea bărbatului care nu se poate opri din aceasta cauza din savurarea berii. In momentul in care berea se termină, femeia revine la înfăţişarea iniţială: de femeie "neatrăgătoare", spre “disperarea” bărbatului, care desigur, mai cere încă o bere, reclama afişând la sfârşit mesajul “One more Tuborg….please!”(Încă un Tuborg....te rog)

    Consider această reclama ca fiind una sexistă pentru că foloseşte femeia ca instrument, ca obiect sexual, pentru a promova şi pentru a vinde o bere de o anumită marcă, este o reclamă ofensatoare mai ales la adresa femeilor "normale", nedecupate din paginile revistelor glossy, pentru că, indirect, această reclamă le transmite un mesaj: acela că nu pot fi frumoase si atrăgătoare decât pentru un bărbat aflat sub influenţa alcoolului.
    Nu cunosc numele agenţiei de publicitate care a realizat aceasta reclamă, dar un lucru este sigur: oricât de tare şi-ar dori să stabilească un grup ţintă căruia să i se adreseze produsul respectiv, publicitarii nu trebuie să apeleze la tertipuri de natura sexistă, pentru a scoate în evidenţă acest lucru, aşa că întrebarea mea este următoarea: Este industria publicitară capabilă să promoveze produse, aparent destinate exclusiv bărbaţilor, fără a realiza reclame ofensatoare pentru femei?

Georgiana C.



joi, 15 noiembrie 2012

Lindner- Îngropate în sexism


Notă: Multumim Feminism România pentru aducerea în atenţie a subiectului

             O companie din Polonia, Lindner, a decis să îşi promoveze sicriele prin prezentarea unor femei în ispostaze "sexy" alături de respectivele produse. Da, aţi citit bine: sicriele.

 Dacă asta este sau nu o strategie de succes din punct de vedere al vânzărilor, având în vedere asocierea sicrielor cu un anumit tip de atitudine şi activitate, asta este problema companiei. Deşi mă gândesc că, ritualurile de înmormântare căzând de obicei în sarcina femeilor, nu cred că vor rezona ele la un asemenea mesaj. Dacă respectiva companie a vrut să vizeze un public de nişă din Polonia, unul nereligios şi mai predispus la sfidarea normelor religioase, nu putea folosi un mesaj care să nu obiectivizeze femeile? Dacă e „frondă anti-sistem”, eu spun: anti-sistem să fie: ne-religios şi ne-patriarhal. Dar, evident, cer prea mult. Doar au schimbat un patriarhat cu altul. Aşa e când ai reţinut din toată meseria ta doar că „sexul şi femeile frumoase vând” şi nu mai gândeşti cu propriul căpşor.

Cu ocazia asta m-am întrebat: eu nici să mor liniştită nu pot?  Trebuie să mi se vâre pe gât imaginile astea şi atunci când este vorba de moarte? Sicriele nu se pot vinde decât cu femei supra-sexualizate alături?

Recunosc, am început să îmi fac tot felul de probleme văzând imaginile de mai jos....dacă sicriele sunt vândute prin promovarea unui asemenea stereotip feminin patriarhal, mă întreb, va trebui să fiu obligatoriu stereotipal frumoasă, machiată şi sexy şi când voi fi moartă? Ca să mă potrivesc cu imaginea firmei, doar...Va porni acum o tendinţă „înmormântări sexy”, iar dacă nu merg adecvat îmbrăcată şi accesorizată voi fi considerată lipsită de respect?
Eu aştept ca respectiva companie să aleagă acest slogan: „Eşti destul de sexy pentru sicriele noastre?”. Vor modifica şi sicriele? Trebuie să las instrucţiuni privind ce sicriu trebuie folosit, ca să nu ajung să fiu îngropată în sicrie cu sigla Playboy deasupra? Eventual pe sicrie vor fi lipite reclame “Tine cura de slabire cu pastilele noastre, pana nu e prea tarziu?” (la naiba, macar până murim să slăbim, sau...să slăbim, chiar dacă murim).





Apoi, femeile nu sunt numai accesorii sexuale pentru sicriu, ele sunt cele care bagă bărbaţii sau alte femei în mormânt, direct sau indirect, după cum indică imaginile de mai jos. Coperta calendarului respectiv este o poza cu un posterior de femeie care are un pistol si un lantisor de care atarna un sicriu in miniatura. Toate prostiile culturale patriarhale referitoare la stereotipul "femeile sexy aducătoare de moarte" sunt concentrate aici. Mi se pare culmea nesimţirii misogine să produci reclame în care violenţa este sexy şi este provocată de femei, într-o lume în care violenţa bărbaţilor asupra femeilor este un fenomen atât de răspândit. În curând vom marca 25 noiembrie, Ziua Internaţională Împotriva Violenţei asupra Femeilor. Pentru că sute de milioane de femei mor, sunt mutilate şi agresate de către bărbaţi, iar multe forme de violenţă sunt îndreptate numai sau preponderent împotriva femeilor. Dar astea sunt doar realităţi, publicitarii n-au ei treabă. Ei doar vor...să vândă sicrie sexy.



Absurditatea şi bizarul patriarhal al acestor reclame mi-a dat de gândit...în aceeaşi logică absurdă...dacă publicul ţintă sunt bărbaţii, mesajul aşa cum îl văd eu este cam acesta: „Poţi avea femei frumoase şi la înmormântare...de ce nu, poate şi după?” Vorba aceea, când e vorba de moarte omul se agaţă de orice speranţă. Sper din tot sufletul că măcar după moarte, cel puţin un lucru să fie adevărat: că am scăpat cu ocazia aia de patriarhat. Iar dacă ritualul de înmormântare contează pentru ce se întâmplă „după” sper să nu ajungă toată treaba asta cu sicriele sexy o modă, parcă văd că odată ajunsă dincolo m-aş pomeni în raiul bărbaţilor care după moarte au primit 100 virgine, 200 de neveste şi 300 de menajere, aşa, că se potrivea cu înmormântarea. Ar trebui să protestez feminist şi acolo...deşi, având în vedere că reclamele astea clar se adresează numai bărbaţilor, poate producătorii campaniei s-au gândit că...femeile nu mor.

Alice I.


sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Romcim: Ana, Manole, Cimentul şi Betonul

Presupun că cine a trecut prin şcoala românească cunoaşte şi legenda Meşterului Manole. Această legendă a fost împărtăşită de curând şi grupului francez Lafarge, care a achiziţionat producătorul naţional de ciment Romcim. Cum a fost folosită legenda pentru a face reclamă cimentului Romcim astfel încât rezultatul să fie "beton"? Vom vedea numaidecât.

În vremuri îndepărtate, ne spune legenda, pentru ca o construcţie să fie durabilă, era nevoie de multă trudă, de investire spirituală enormă şi de o jertfă umană. Pentru construirea Mănăstirii Argeşului, a fost nevoie de multe ameninţări ("V-oi zidi de vii / Chiar în temelii!"), de un pact ("Pân-om hotărî / În zid de-a zidi / Cea-ntâi soţioară, / Cea-ntâi sorioară") şi de invocarea divinităţilor ("- Dă, Doamne, pe lume / O ploaie cu spume, / […] Mândra să-mi oprească. "). Meşterul Manole a trecut, construind mănăstirea mult dorită, printr-un proces creator mistuitor. Creaţia durabilă şi încrederea meşterilor a dus, într-un sfârşit, la moartea acestora. Pe locul prăbuşirii lui Manole a izvorât o fântână "cu lacrimi udată" chiar.


Ce au reţinut producătorii celor două panouri publicitare pe care vi le voi expune din toată această istorie a constructorului de mănăstiri? Care este imaginea despre Ana lui Manole în capul creatorilor de publicitate? Ce trebuie să îi atragă pe constructorii de astăzi? Voi încerca să răspund cât mai obiectiv acestor întrebări.
Avem un prim panou în care apare o tânără domnişoară sexy. Sub rochia elegantă "fluturând în vânt", întrezărim un posterior demn de admirat de…cine alţii decât meşterii cumpărători de ciment Romcim? Fiecare din potenţialii cumpărători ai produselor Romcim este pus, pesemne, în dilemă la întrebarea cheie a mesajului publicitar: "Dacă Ana lui Manole arăta aşa, ai mai fi zidit-o?" Ce-i evident este faptul că, în legendă, Ana nu era văzută ca un obiect sexual perfect ca aici, ci ca un izvor de creaţie, dătător de viaţă. Am o întrebare totuşi pentru creatorii de publicitate: De unde ştiţi că Ana nu era la fel de frumoasă precum manechinul din reclamă? Din câte ne spune legenda, ea era precum "floarea câmpului", iar Manole o putea purta pe braţe pe schele, avea "gleznişoare", "pulpişoare", "costişoare", "tâţişoare", "buzişoare" şi "ochişori", de unde putem deduce că era slabă şi frumoasă, aşa cum vedeţi dumneavoastră, publicitarii români, prototipul femeii de pus în reclame. O alta deducţie la fel de "logică" a publicitarilor Romcim este că Meşterul Manole nu avea materiale prea bune, nu că nişte forţe necunoscute acestuia făceau să se surpe noaptea zidurile proaspăt construite ziua. Astfel, Romcim propune pentru construcţiile de astăzi un ciment mult mai rezistent decât "cimenturile obişnuite". Un alt câştig al constructorului din zilele noastre este acela că nu-şi mai pierde "bunul" cel mai de preţ, femeia, precum meşterul din vechime. Construcţia se ridică şi dăinuie fără sacrificarea acesteia, iar bărbatul, ca un bun stăpân cu tradiţie, poate beneficia de "femeia" perfectă, de obiectul sexual mult dorit şi cuvenit: "Foloseşte Romcim şi...păstrează femeia pentru tine". Rezultatul nu are cum să fie altul decât unul excelent: "Rezultatul e beton!" Un meşter fără dileme existenţiale, care îşi uşurează efortul considerabil şi deţine, pe deasupra, şi o femeie sexy, este imaginea pe care publicitarii Romcim o afişează cumpărătorilor de ciment.


   Cel de-al doilea mesaj publicitar vine să ne clarifice mintea, dacă nu era destul de evident mesajul primului panou. Complementaritatea celor două panouri este evidentă. Aceeaşi femeie, asemenea unui manechin din revistele de modă, arată tot "beton". Întrebarea cheie a acestui mesaj publicitar ("Nu-i aşa că arată beton?"), adresată aceloraşi constructori, este mult mai puţin "măcinătoare" decât cea din primul panou şi are şi răspunsul inclus: "Dacă-i făcută cum trebuie..."

În cazul în care nu ştiaţi, "femeia", aşa cum o vedeţi în imagine, a fost construită de bărbat: femeia sexy, slabă, fără nicio imperfecţiune, mai mult goală decât îmbrăcată, provocatoare şi disponibilă. Se pare că fabricaţiile bărbaţilor sau fabricaţiile pentru bărbaţi nu încetează nici azi. Ele datează de foarte mult timp şi ţâşnesc de fiecare dată când un comerciant se pune pe vândut. Femeia simplă (în combinaţie cu "cimentul obişnuit") poate fi zidită, nu merită să fie păstrată, nu arată "beton", este nedorită.

Nu vi se pare deplorabil felul în care publicitarii preiau o legendă frumoasă despre metafora creaţiei şi o transformă într-o glumă groasă de şantier? Dorel nu moare, Dorel se transformă. Nu vi se pare facilă folosirea unui posterior sau a unui decolteu şi conexiunea forţată cu betonul legat de fizicul femeii pentru a vinde? Nu m-ar mira ca un posterior de femeie sau nişte sâni îndrăzneţi să facă reclamă în curând la cremă pentru pantofi sau la dopuri de urechi. În capul publicitarilor noştri, totul e posibil...

Simona N.

luni, 5 noiembrie 2012

Cătălin Botezatu –Next Top Model şi “accesoriile”

În luna octombrie, Cătălin Botezatu a decis să supună concurentele de la cel de-al treilea sezon al emisiunii Next Top Model la o probă în care umilinţa a devenit personaj principal.

Botezatu a organizat o prezentare de modă masculină la care modelele din concurs au devenit accesoriile bărbaţilor, au devenit parte din decorurile scenice.

Fiecare model a fost îmbracat în aşa fel încât să sugereze un obiect de mobilier ( un scaun, un cuier, o masă). Lucrurile au mers, însă, mai departe de sugestie. Modelele, o parte dintre ele minore, au fost nevoite chiar să îşi “joace” rolul de mobilier.

Obligate să stea în poziţii incomode, să îngenuncheze, să lase protagoniştii prezentării să se aşeze pe ele, fotomodelele au primit, asfel, o adevărată lecţie, nemeritată am spune, de anduranţă .

Oare aceasta să fi fost singura modalitate de a departaja concurentele? Testând cât pot rezista să fie tratate ca obiecte?

Am fi preferat ca emisiunea domnului Botezatu să îşi asume un mesaj mai responsabil, mai puţin misogin şi să păstreze un minim respect pentru cele pe care le-a umilit. Înţelegem natura concursului şi probabila dorinţă de a stârni controverse, însă limitele ar trebui să existe.

Spunem ar trebui pentru că, din păcate, producătorii emisiunii au decis că o astfel de probă merită să fie transmisă la o televiziune naţională, au decis că merită să prezinte pe micul ecran câteva concurente luptându-se pentru titlul de modele de top într-un mod înjositor.

Oana V.






Foto: Facebook

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

IKEA – dovada că sexismul este o proastă strategie de marketing

Probabil acest articol ar fi trebuit să iasă acum câteva săptămâni, când scandalul IKEA era ”pe val”. Le cer scuze cititoarelor și cititorilor noștri pentru întârziere. Pentru cei care nu au citit însă despre acest subiect, am să relatez întâmplările pe scurt. În noua ediție a catalogului pentru Arabia Saudită, Ikea a decis ștergerea tuturor femeilor din paginile acestuia, pentru a nu intra în conflict cu legea saudită, care interzice apariția femeilor în spațiul public, deși nu interzice și apariția femeilor în publicitate, având doar anumite prevederi legate de modul în care acestea (se) pot arăta. Totuși este un fapt știut că de-a lungul istoriei femeile au fost, pe cât s-a putut, eliminate din peisaj. Acum IKEA a făcut-o la propriu, ștergând din catalog nu numai poze ale femeilor care promovau diferite produse, ci și a unei femei designer – creatoare a unei linii de mobilier dintr-o poză în care aceasta apărea alături de trei colegi bărbați și chiar o imagine a unui desen grafic (!) cu faimoasa Audrey Hepburn.

Povestea a fost scoasă la iveală de mass-media suedeză. Reprezentanții grupului IKEA au luat  atitudine abia după apariția articolului ziarului Metro în care erau prezentate în paralel imagini  din ambele țări, prezentând scuze publice și afirmând că “Ar fi trebuit să reacționăm și să realizăm că excluderea femeilor din versiunea saudită a catalogului este în conflict cu valorile grupului IKEA.”

Nu numai mass media suedeză a reacționat, ci și cea internațională, dovadă fiind numărul enorm de articole scrise în cele mai renumite publicații din lume. Însă, pe lângă media, reacțiile publicului din țările occidentale merită toată stima și atenția noastră, unele/unii comentatoare/comentatori ale/ai articolelor afirmând că nu vor mai cumpăra niciodata produse IKEA, iar anumiți bloggeri îndeamnând la boicotarea companiei.

Ministrul comerțului din Suedia, Ewa Bjorling, deși nu a criticat în mod direct compania, a declarat ziarului Metro că ”Este imposibil să scoți femeile din realitate. Aceste imagini sunt încă un exemplu regretabil ce arată că mai este un drum lung de străbătut când vine vorba de egalitate de gen în Arabia Saudită”. Deși sunt total de acord cu această afirmație, simt că ar fi injust să admit că egalitatea de gen mai are cale lungă doar în Arabia Saudită. Grupul IKEA este o marcă suedeză și chiar un simbol al acestei tări. La fel este și egalitatea de gen. Cel puțin așa credeam.

Lăsând la o parte consecințele morale ale acestei întâmplări, dintr-un punct de vedere mai pragmatic, consider că acest caz este emblematic pentru ilustrarea sexismului în advertising. Cred și sper că este o lecție pentru toate companiile care au impresia că își pot asuma desființarea anumitor valori fundamentale (precum egalitatea de gen) în numele profitului. În acest caz  s-a intamplat ceea ce trebuia să se întample: atunci când o companie a încalcat un cod etic în schimbul profitului și adaptării la o anumită piață, consumatorii din tot restul lumii au sancționat aspru această mișcare, conducând la o imagine negativă a retailerului suedez.

De ce nu se întamplă acelasi lucru și în România?

Companiile cu adevarat mari, cu un renume ce trebuie protejat, nu își permit să facă reclame misogine sau sexiste pentru că reacția opiniei publice internaționale contează. De fapt, reacția consumatorilor contează! Aceasta contează în primul rând pentru că poate diminua profitul companiei prin boicot personal și în al doilea rând pentru că aceasta se poate face auzită și poate atrage un număr și mai mare de revoltați/boicotanți. Mass media din România nu pare deranjată de sexismul din publicitate (în mare parte pentru ca sunt cam la fel) însă ne place să credem că pentru asta există acest blog. 

Așadar citiți, comentați, vă revoltați si boicotați!

Alice C.


duminică, 28 octombrie 2012

Adanac- Oglinzi ofensatoare în care să privim

Aveti mai multe produse din sticlă. Sticlă de bună calitate, transparentă şi clară- aproape invizibilă. Cum alegeţi să îi faceţi reclamă?

Cele două imagini de mai jos surprind nu numai cum apar femeile şi bărbaţii în publicitate separat, ci mai ales ce poveste spun împreună. Bărbatul este îmbrăcat, destul de formal, trecut de prima tinereţe. Pare că merge la o întâlnire importantă. Se priveşte cu încredere în oglindă. Femeia este dezbrăcată, cu spatele, cu siluetă atrăgătoare şi un posterior...de admirat, lipit de peretele cabinei de duş de sticla căreia i se face reclamă. Femeia nu are chip, este tânără (dacă facem presupuneri bazate pe...siluetă) şi...cam atât. Dacă privim imaginile alăturate avem un cuplu patriarhal de toată frumuseţea: el are prestigiul hainelor, vârstei, atitudinilor. Ea e un corp. Mda


Adanac Invisible Mirrors
Adanac Invisible Showers











Există şi un al treilea afiş al campaniei. Femeia este tot tânără (doar vorbim de publicitate, toate femeile sunt tinere...dacă nu este vorba de treburi gospodăreşti, acolo munca este "echitabil" împărţită de femeile de toate vârstele). Femeia din imagine este îmbrăcată de data asta, în fustă. Reclama este la...scări de sticlă transparente....invizibile, ar spune producătorii. Este pozată cumva de jos, în timp ce urcă scările...inca două trepte şi am putea să privim sub fustă. Femeia nici îmbrăcată nu pare să scape de hotărârea mai mult sau mai puţin subtilă a publicitarilor de a o prezenta în primul rând în ipostaze sexualizante.  Sperăm că nici un angajator n-a cumpărat asemenea scări. Sugerează un mediu de lucru cam...hărţuitor.

Adanac Invisible Stairs


Dacă ceva este mai transparent decât sticla asta, atunci este vorba de sexismul şi limitata imaginaţie a publicitarilor. Mă întreb însă dacă nu este indicat să li se pună cât mai multe oglinzi în faţă. Oglinzi care să arate exact ce stereotipuri patriarhale şi răsuflate tot reciclează.

Alice I.
 



miercuri, 24 octombrie 2012

BCR - Creditul Divers, 3 acte, 0 comisioane


Mesajul BCR ne spune ferm: Gândim la fel.

Recenta reclamă pentru creditul divers produs de bancă, însă, ne face, la fel de ferm, să spunem că nu gândim chiar pe aceeaşi lungime de undă.

De ce? Pentru că  referinţa din reclamă la scena din Basic Instinct ne face să ne întrebăm dacă BCR şi-a dorit să atragă şi clienţii de gen feminin.

Rezumativ, BCR are un nou “sortiment” de credite pe care îl poţi face doar cu trei acte. Dacă adaugi şi o mişcare à la Sharon Stone în Basic Instinct te scoţi cu zero comisioane la analiza de credit şi la administrarea lui.

“Seducţia” creditorului, aşa cum se reflectă ea în reclamă, se produce printr-o simplă schimbare a poziţiei picioarelor şi gata, ai un credit numai bun, cu zero comisioane.

De fapt, banca ne lămureşte cu sloganul campaniei: “Ia-ţi creditul simplu ca statul picior peste picior".

Să fie oare jocul seductiv cea mai potrivită sugestie pe care BRC o putea face? Studiile arată într-adevăr că, raportat la România, femeile sunt cele mai expuse sărăciei şi excluziunii sociale, deci, clar şansele de a lua un credit sunt mult diminuate. De altfel, o statistică realizată chiar de BCR în conformitate cu propria lor bază de date şi făcută publică în luna iulie, atestă faptul că femeile sunt plătite mai prost, că aproximativ 58% dintre deţinătorii de conturi bancare sunt bărbaţi şi tot bărbaţii sunt cei care iau în general deciziile de accesare a unui credit.

În ciuda contextului, parcă am fi vrut o altă variantă de reclamă care să nu ne transmită că o rochie scurtă şi o mişcare senzuală sunt, pentru femei (căci personajul principal este până la urmă o femeie) elemente “cheie” în contractarea unui credit.

Cu siguranţă informaţiile despre noul tip de credit ar fi putut fi “împachetate” într-o altfel de promovare care să evite sexualizarea femeii.

Oana V.