luni, 22 octombrie 2012

Hărţuitori de pretutindeni, telefonul vostru a sosit!

M-aş fi gândit că asocierea unui brand cu un tip de hărţuire nu este cea mai inspirată mişcare publicitară... Eh, dacă însă trăieşti cu mintea plină de imagini sexualizate ale femeilor, de filme erotice din adolescenţă în care femeile sunt mereu disponibile şi într-o cultură patriarhală în care respectul pentru femei nu există, vei ajunge să  produci asemenea spoturi de largă inspiraţie.

Pe scurt, adolescentul din reclamă filmează o femeie care doarme. O pândeşte din afara ferestrei ei şi o filmează. Asta nefiind probabil suficient de...dubios, cu ajutorul telefonului el poate atinge femeia respectivă şi poate da jos cearceaful de pe ea (ca să o vadă mai bine...brrrr). Reuşeşte să şi declanşeze alarma de incendiu, tot cu telefonul. Astfel în dormitor toarnă cu găleata iar femeia trezită din somn....sună la poliţie? Ţipă? Scoate un băţ şi îl aleargă pe tânărul hărţuitor? Desigur că nu, doar e o reclamă:...femeia începe să danseze încetişor şi să îi zâmbească adolescentului, totul într-o atmosferă ieşită din aceleaşi filme erotice cu care probabil au crescut producătorii spotului.
......Pentru că nimic nu câştigă favorurile unei femei ca a o filma în secret pe fereastră în timp ce doarme. La final se pare că trebuie să ne amuzăm când reveria adolescentului este întreruptă de un apel de la mama lui. Care probabil nu ar aprecia pozitiv modul în care el foloseşte telefonul. Eu n-am râs.





Sigur, cineva probabil se va găsi să-mi explice pe un ton didactic că este o reclamă pentru adolescenţi (probabil nu şi pentru adolescente) şi foloseşte fantezii adolescentine. Hmmm...tocmai de asta e totul mai grav: pentru că se adresează unor adolescenţi oricum predispuşi la bravadă şi le indică un mod sexist (şi ilegal, de altfel) de a-şi manifesta bravada: „să filmăm o femeie pe ascuns, pentru că, nici o grijă, femeile sunt mereu disponibile şi flatate când sunt hărţuite„
Ca şi cum pe internet nu s-ar găsi suficiente dovezi ale faptului că există o lipsă îngrijorătoare de respect pentru intimitatea femeilor, cu multiple site-uri cuprinzând poze şi filme cu femei pozate sau filmate fără acordul lor!

Iar dacă vă închipuiţi că LG nu ştia ce scoate pe piaţă, campania se numeţte Keep a Secret-Voyeur! Pentru ca voaieurismul acum e cool.... Pure Creepiness, Mon Cher!

Alice I.

3 comentarii:

  1. sau datul cu bita-n balta....

    http://vilo13.blogspot.ro/2012/10/pusca-din-camera.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma sperie clipul asta! Ii incurajeaza pe psihopati.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Christinne: nu stiu unde le gasesti pe toate!

    @Anonim: tocmai, exact! In publicitate hartuirea e "sexy" si incurajata, trebuie ca astfel de reclame sa fie sanctionate iar produsul boicotat.

    RăspundețiȘtergere