vineri, 7 decembrie 2012

Kotex


Că reclamele rar prezintă realități din viața femeilor știm deja, dar zău că nimic nu mi se pare mai deformat și distanțat de realitate decât modul în care este prezentată o realitate din viața femeilor: menstruația. Pe cuvant, când mă uit la reclamele pentru tampoane mă întreb de unde sunt femeile respective căci eu în 15 ani nu am trecut vrodată prin starea aceea minunată de euforie și zău că nu am întalnit-o nici măcar la o singură femeie din jurul meu- nu cântăm în cor și nu alergăm pe plajă în colanți albi. Om fi noi mai ciudate…

Am apreciat campania celor de la Kotex pentru că reprezintă un început în demitizarea perioadei menstruației. Sincer, aștept cu nerabdare si promit să fiu cumpărătoare fidelă companiilor care vor spune onest: băi, știm că e nașpa, dar măcar te scăpam de o problemă!  Serios acum, nu e mai simplu decât dansurille pe plajă, în autobuze , decât pufoșenii si multe zâmbete? Cu siguranță e mai onest si mai real!
Miruna M.

Un comentariu: