duminică, 10 martie 2013

Pizzicato: macaroane, pizza și femei


                             
Descrierea celor de la Pizzicato este de livrare de pizza şi mâncare la domiciliu, însă femeile par a face parte din meniul pus la dispoziţie de ei. Îmbrăcate ca pentru o şedinţă foto din alt registru, femeile din reclamă sunt ori parte a ofertei, ori obiect decorativ, susţinând mâncărurile în palme ori pe picioare. Oricare dintre variante este ofensatoare. Sloganul este în concordanţă cu mesajul reclamei: “Gătite pentru tine”. Vazand imaginile, nu e sigur cine se presupune că sunt “gatitele”, mâncărurile sau femeile care le prezintă?




Nu era de ajuns că femeia este asociată cu bucătăria (deh, original și creativ, ce sa zic...), trebuia să mai fie transformată şi în dispozitiv de susţinere a pizzei, că farfurii nu mai există pe această planetă. Îmi cer scuze, am greşit: dispozitiv sexy de susţinere a pizzei, că altfel nu mai avea niciun şarm, nu-i aşa? În zilele noastre, nu se mai poate mânca decât de pe corpul unor modele. Ajungi sa te intrebi unde-s vremurile porţelanurilor?





Ioana D.

4 comentarii:

  1. Femeia e asociata cu bucataria ca, de obicei, ele fac treaba prin casa(de ex mancarea), barbatii sunt mai lenesi. Dar daca stam sa ne gandim mai bine cei mai buni bucatari sunt barbati, deci nici la asta nu sunteti primele:(. Revenind la problema generala, femeile se considera ca reprezinta sexul frumos si barbatii sexul puternic. Noi nu ne suparam ca nu suntem considerati frumosi, de ce faceti voi gura ca va consideram frumoase? Poftim, va spun, care nu vreti sa fiti considerate frumoase, sunteti urate cu spume... nu ne suparam daca asta vreti... doar ca machiatul, atunci , e un nonsens. Si supararea voastra ar trebui indreptata strict spre femeile care nu va impartasesc parerile, faceti curatenie in echipa voastra si dupa aia va plangeti de arbitraj:\

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Anonim, nu ati inteles prea bine cele scrise in articol, problema nu este cine gateste mai bine sau cine e mai frumo(a)s(a), ci cum femeile sunt portretizate ca niste obiecte, musai in bucatarie si musai sexy, ca altfel nu e stereotipul intreg. Eu as aprecia daca femeile din reclame nu ar mai fi mereu impinse catre spatiul privat, mai ales cel al bucatariei.

    Tocmai pentru ca de cele mai multe ori femeile sunt cele care fac treaba prin casa, gatesc, au grija de copiii si batranii familiei, ele nu au o singura zi de munca, ci doua: cea de la job si cea de acasa, asa ca nu ar fi deloc rau ca barbatii (cei mai buni bucatari dupa spusele dvs si niste tati, fii si nepoti extraordinari dupa credinta mea) sa isi manifeste capacitatile in ceea ce priveste gatitul, treburile casnice, ingrijitul celorlalti membri ai familiei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pizza de la Pizzicato = mare porcarie - SERVICII EXECRABILE SI BATAIE DE JOC LA EA ACASA !!! Angajati incompetenti si nu ofera bon fiscal la livrare !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am uitat sa mentionez ca imi sustin cu probe tot ceea ce am spus ! O seara frumoasa

    RăspundețiȘtergere