Savana

Link Reclama: AICI

Se ia obiectul soacră, se întoarce pe toate părţile şi se descrie în vocabular autentic românesc. Ea este cea care te face să plăteşti pe viaţă că i-ai furat odorul. Ea decide ce să faci, când şi cum să faci. Poţi s-o dispreţuieşti fără să te jenezi. Oricum, toată lumea o cunoaşte. Stereotipul soacrei acre, pe care ţi-o imaginezi mai degrabă moartă, abundă în basmele, în bancurile româneşti (Întrebare: Când te uiţi cu un singur ochi la soacra ta? Răspuns: Când apeşi pe tragaci.), iar mai nou şi în publicitatea românească.

În lupta cu soacra maşteră avem nevoie de complici şi de un scenariu bine pus la punct. Cam care ar fi acest scenariu? Să vedem!

Soacra îşi anunţă vizita pentru inspectarea apartamentului proaspăt văruit al fiului ei şi pentru a da ok-ul meşterilor pentru folosirea culorilor. Nora îşi prezintă soacra ca şi cum ar fi uitat să o anunţe, simţim asta din tonul vocii ei: “Aaa, soacra mea!”. Soacra, elegantă, destul de sobră în vestimentaţie, manierată şi cu un limbaj care se vrea elegant, după ce inspectează culoarea evident aleasă de noră, indignată, cu un aer de superioritate, dar cu un ton destul de moderat, dă verdictul: “Domnilor, este deosebit de urât!”. Nici nu putea fi altfel căci gusturile nurorii sunt altele. Ne dăm seama din vestimentaţie că îi plac culorile mai vesele (a se vedea pantofii).

Aşteptare, nelinişte... Bănuim că soacra este cea care a finanţat renovarea odată ce se aşteaptă verdictul ei cu atâta înfrigurare. Acum intră în acţiune tânărul meşter care, ca şi cum nu ar înţelege spusele femeii, se arată uimit: “Este chiar aşa frumos?”. Nedumerire peste nedumerire,meşterul nostru reia ideea femeii şi o redefineşte, ne uimeşte astfel prin logica lui: “Dacă este deosebit de urât, e frumos, nu?” La ce să ne gîndim mai întâi? Că el este de fapt un expert în estetica urâtului sau în lingvistică deghizat în meşter (luând în calcul superlativul “deosebit” care ne face să ne aşteptăm la o continuare în acelaşi registru, pozitivă şi care ne loveşte cu una negativă, “urât”)? Nu, pentru că noi, consumatorii, suntem oameni simpli, meşteri, soacre sau nurori...

Mai bine căutăm o explicaţie mai simplă. Logica femeii este slabă şi o putem răsturna oricând. Femeia poate fi convinsă oricât de repede, dacă nu prin persuasiune şi acordul celorlalţi, atunci prin seducere. Meşterul nostru este un donjuan sigur pe el, deştept şi spiritual. Soacra încearcă să spună că verdele ales îi scoate ochii, adică este prea ţipător după gustul ei, iar el o întrerupe şi continuă cuceritor deturnând sensul expresiei: “în evidenţă doamnă...Vedeţi cum pică lumina aşa...pe ochişori?”. Diminutivul “ochişori” ne înmoaie sufletele nouă, doamnelor, noi ne pisicim şi ne alintăm şi iubim dulcegăriile (îmi pare rău că nu vă pot transmite tonul pe care o spun, sper că vi-l imaginaţi totuşi). Convinsă, mîndră, satisfăcută, dar puţin jenată de situaţie, soacra acceptă sugestiile bărbatului celui tînăr şi se evaporă. Nora fuge după ea, nu înainte de a-i face un semn de mulţumire acestuia. Aceasta este povestea care ne relevă lupta dintre noră şi soacră şi complotul împotriva celei din urmă. În plus,încearcă să ne convingă şi de nivelul intelectual al bărbatului în raport cu cel al femeii, clar inferior.

Dar mai există o mică poveste. Cum, nu aţi observat încă? În încăpere se află mai multe personaje. În afară de nora şi soacra naive, îl întrezărim şi pe Dorel (modelul Dorel, al muncitorului fraier) care este luat în băşcălie: “Ți-a rămas soacra pe retină, ăăă?”. Asta pesemne pentru a se crea un echilibru şi a ni se spune că totuşi există egalitate între sexe şi că aici nu trebuie să ne gândim decât la nevoia de superioritate a şmecherului zidar, la tânăra generaţie care, prin definiţie e mai îndrăzneaţă. Tânărul îşi permite să se tragă de şireturi cu muncitorul mai în vârstă şi să seducă soacra pe care tocmai o văzuse pentru prima dată în viaţă.

Voi ce credeţi?

Simona N.